Last Updated on decembrie 29, 2022 „Revoluție” în Poiana Brașov. Protecția Consumatorului închide mai multe restaurante chiar înainte de Revelion
Scandal în Poiana Brașov unde Protecția Consumatorului a închis mai multe restaurante, după ce în bucătăriile acestora au fost descoperite nereguli grave. Carne expirată, produse fără etichetă sau mucegai pe pereţi… sunt doar câteva dintre problemele găsite de inspectorii de la Protecţia Consumatorului în urma unui control ce a avut loc ieri.
(foto arhiva)
Inspectorii ANPC au luat la puricat toate restaurantele, barurile şi gheretele care pregătesc mâncare pentru turişti.
Claudiu Loghin, reporter Observator: „Controlul a vizat unități din toate categoriile, din Poiana Brașov, de la hoteluri și până la restaurante sau chioșcuri. La toate unitățile care au avit activitatea închisă, ANPC a afișat astfel de anunțuri, prin care clienții sunt atenționați asupra opririi temporare a prestărilor de servicii.”
Iar nereguli au fost cu duiumul: de la condiţii de depozitare improprii, până la mâncare expirată, mucegai sau zeci de kilograme de carne ce reprezintă un pericol pentru sănătatea clienţilor.
Horia Constantinescu, președinte ANPC, citat de brasov.net: „Acolo unde vorbim, în principiu, de produse tipice acestei perioade, și aici mă refer la carne din porc, cu siguranță pericolul poate fi foarte mare, dacă respectivele alimente sunt depozitate neconform.”
Ion Frunză, comerciant: „Pentru o nimica toată… dacă ne găsea cu ceva expirat, dom’le, s-au expirat sau sunt condiții de mizerie sau… se făceau poze, adică ne închideau complet.”
ANPC nu a făcut încă publice rezultatele complete ale controalelor din Poiana Brașov.