Aeroportul Brașov. Zborul de calibrare a fost amânat din cauza condițiilor meteo. Ninge un pic

Last Updated on decembrie 12, 2022 Câțiva fulgi de zăpadă au anulat zborul de calibrare pe Aeroportul Braşov, programat pentru astăzi, anunță Biz Brașov. Directorul general al RA „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav”, Alexandru Anghel, a fost anunţat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română că zborul avionului de calibrare pe Aeroportul Braşov nu poate avea loc luni, 12 decembrie, din motive care ţin de condiţiile meteorologice.

Zborul de calibrare este un zbor la vedere (Visual Flight Rules – VFR), care se realizează în condiţii atmosferice şi de vizibilitate optime, iar potrivit prognozei meteo anunţate pentru ziua de mâine, aceste condiţii nu sunt întrunite. Astfel, zborul de calibrare se amână”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Brașov, potrivit G4Media.

Aeroportul Brașov. Zborul de calibrare a fost amânat din cauza condițiilor meteo. Ninge un pic 1

Aeronava Beechcraft Super King Air, înmatriculată YR-CAA, având la bord dotări ultraperformante în domeniul verificărilor din zbor, trebuia să plece luni dimineaţă de la Bucureşti, urmând să aterizeze pe pista de la Ghimbav cu aproximaţie în jurul orei 8:30.

După care să decoleze pentru efectuarea zborului de calibrare a echipamentelor de radionavigaţie instalate la sol.

Aeroportul Brașov a fost declarat aerodrom

Pe aeroportul Braşov pot ateriza, oficial, din 9 decembrie, aeronavele de mici dimensiuni. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, după ce Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a primit certificarea de aerodrom de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, potrivit bzb.ro.

„De acum înainte orice operator aerian are posibilitatea de a opera pe aerodromul nostru, în perioada în care aerodromul este disponibil pentru aterizarea şi decolarea aeronavelor”, a declarat Veştea.

Aeroportul de la Braşov a primit certificatul de autorizare ca aerodrom în urma unui audit realizat de specialiştii Autorităţii Aeronautice Civile Române.

„Documentul atestă capacitatea Regiei Autonome «Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav» de a conduce, gestiona şi administra aeroportul şi de a desfăşura activităţile şi operaţiunile aeriene, în condiţiile impuse de Autoritatea de reglementare în domeniul aeronautic”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Previous Story

Un șofer cu BMW le-a spulberat Loganul, pe DN1. Doi părinți și o fată au murit pe loc. Aseară a murit și a doua fată

Next Story

Milionarul brașovean, Ioan Neculaie scapă de pușcărie. Fugit în Grecia, judecătorii i-au anulat pedeapsa de 2 ani de închisoare