Tot mai scump. Brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut

Last Updated on noiembrie 3, 2022 Storia.ro, platforma de imobiliare, a analizat evoluția chiriilor în luna octombrie și în ultimul an pentru Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Oradea și Craiova.

La Brașov, chiriile apartamentelor cu 2 camere au înregistrat un avans de 5% în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 1 și 3 camere au stagnat. Raportat la luna octombrie a anului trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 16%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 3 camere (+22%).

Tot mai scump. Brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut 1

În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut, scrie economedia.ro.

În București, ecartul dintre prețurile medii de închiriere din luna octombrie 2021 și cele din luna octombrie 2022 a crescut până la 13%, iar cel mai mare avans a fost înregistrat în categoria apartamentelor cu 2 camere (+15% YoY). În octombrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 EUR/lună pentru garsoniere, 450 EUR/lună pentru apartamentele de 2 camere și 550 EUR/lună pentru cele de 3 camere.

În Cluj-Napoca prețurile medii la închiriere au crescut față de luna septembrie cu 8 procente la apartamentele de 3 camere și cu 7 procente la garsoniere. Comparativ cu luna octombrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 19%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere – aici, chiria medie e cu 130 de euro mai mare în octombrie 2022 față de octombrie 2021.

La Constanța, apartamentele cu 2 camere au un cost de închiriere cu 14% mai mare în octombrie față de septembrie, în timp ce chiriile la apartamentele cu 3 camere stagnează, iar cele la garsoniere cresc cu 1%. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 28%.

Previous Story

Video Brașov. Incendiu puternic pe Drumul Poienii. Martor: „Am văzut pe fereastră niște flăcări foarte mari, aproximativ cinci-10 metri”

Next Story

Mircea Lucescu e în pierdere la Romradiatoare Brașov