Brașov. 1 Decembrie. Paradă militară şi retragere cu torţe, de Ziua Naţională a României

Last Updated on noiembrie 29, 2022 Braşovul va sărbători Ziua Naţională a României printr-o paradă militară şi un ceremonial religios.Ceremonia va avea loc în municipiul Brașov, pe Bulevardul Eroilor (zona Pieței Tricolorului), începând cu orele 12:00.

În încheierea ceremoniei vor defila, prezentând onorul, 350 de militari și 50 de mijloace tehnice, reprezentând Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, urmați de un survol al aeronavelor aparținând Aeroclubului Teritorial „Iosif Șilimon” Brașov.

Brașov. 1 Decembrie. Paradă militară şi retragere cu torţe, de Ziua Naţională a României 1

Defilarea personalului și tehnicii militare se va desfășura cu efective aparținând Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov și Inspectoratului de Poliție Județean.

La festivitate vor participa atât oficialități locale și cadre militare din structuri aflate în compunerea Garnizoanei Brașov, cât și cadre militare în rezervă și în retragere, alături de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial.

O retragere cu torțe a 200 de militari, aparținând structurilor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, va avea loc începând cu orele 18:00 pe itinerarul Biserica Neagră – Strada Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Piața Tricolorului – Bulevardul 15 Noiembrie – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Advertisements
Previous Story

Hai la Brașov! 1 milion de luminițe pe străzi pentru Crăciun. Pe 30 noiembrie începe Magia iernii la Brașov!

Next Story

Brașov. RATBV suplimentează numărul de autobuze, când se aprind luminițele de Crăciun în Piața Sfatului