Primarul Allen Coliban: „Robinetul fondurilor europene PNRR a început să curgă la Brașov”

Last Updated on octombrie 21, 2022 Primarul Allen Coliban anunță zile bune la Brașov, în condițiile în care au fost depuse mai multe proiecte de finanțare prin PNNR.

„Robinetul fondurilor europene PNRR a început să curgă la Brașov. Astăzi, în prezența primului-ministru, alături de ministrul mediului, am semnat contractul de finanțare pentru primul proiect PNRR din componenta management al deșeurilor, aprobat pentru Brașov, respectiv Centrul de Aport Voluntar din Stupini.

Primarul Allen Coliban: „Robinetul fondurilor europene PNRR a început să curgă la Brașov” 1

Pentru a avea un oraș verde, este necesar să îmbunătățim modul în care sunt gestionate deșeurile. Centrul de Aport Voluntar Stupini, care tocmai a primit finanțare, va rezolva problema deșeurilor voluminoase. Pentru colectarea selectivă a deșeurilor casnice, am depus proiectul pentru achiziționarea a 275 de insule ecologice informatizate, iar acum așteptăm confirmarea finanțării.

Programul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o oportunitate istorică de dezvoltare și vom face tot ce depinde de noi pentru a atrage cât mai multe fonduri europene la Brașov”, a transmis Allen Coliban.

În cursul zilei de ieri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel – Ioan Boloș, și viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, au semnat contractul de finanțare pentru refacerea unei porțiuni din zidul Cetății Brașovului (latura sud-estică a fortificației).

Zidul de incintă al orașului medieval Brașov este monument istoric de clasa A, catalogat în Lista Monumentelor Istorice, categoria de importanță a construcției, potrivit H.G. nr. 766/1997 este B – construcții de importanță deosebită, scrie brasovcity.ro.

Importanța sa istorică constă în faptul că este cea mai veche construcție din orașul medieval Brașov (peste 700 de ani), care s-a menținut în planul orașului din sec. al XIV-lea până în prezent. Tehnica edificării zidului este specifică sec. al XIV-lea, respectiv piatră de râu, piatră cioplită pentru fața vizibilă a zidului și umpluturi interioare de cărămidă. Liantul folosit este argila combinată cu var hidraulic, care de la edificare și până în prezent, s-a calcinat și nu mai prezintă rol de liant.

Soluția tehnică propusă urmărește consolidarea porțiunii de zid de incintă al Cetății Brașovului, protejarea și repararea elementelor nestructurale, restaurarea elementelor arhitecturale, conservarea volumetriei generale prin reparații/consolidări, având în vedere că o porțiune din zid, cea dinspre cele două proprietăți, este într-o stare avansată de degradare.

Valoarea proiectului este de 2.974.528,28 lei, din care finanțarea nerambursabilă prin PNRR este de în valoare de 2.103.196 lei.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pilonul IV- Coeziune socială și teritorială, componenta C11. Turism și Cultură, Investiția I1. Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Modernizarea/ Reabilitatea siturilor turistice.

Previous Story

Gabi Tamaş se antrenează cu FC Brașov. Dan Alexa: „Este un jucător care poate să joace cel puțin încă doi ani la un nivel foarte bun în România”

Next Story

Premieră la Braşov: Pancreas artificial instalat de Dr. Brânduşa Cofaru la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria”