Last Updated on septembrie 12, 2022 Autoritpățile au anunțat că au mai făcut pași birocratici pentru autostrada Brașov-Făgăraș. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul cu consultantul de specialitate, iar Executivul Judeţean a emis certificatul de urbanism pentru drumul de mare viteză, inclusiv pentru reţelele de utilităţi din culoarul investiţiei.
„Acest obiectiv de investiţii este, deocamdată, în faza de proiectare, incluzând actualizarea studiului de fezabilitate şi definitivarea proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire – PAC. Sperăm ca aceste etape să se deruleze fără probleme, astfel încât achiziţia lucrărilor să se poată face într-un timp cât mai scurt”, a declarat Adrian Veştea, citat de mytex.ro.
Sectorul Braşov – Făgăraş, segment al autostrăzii A3 Transilvania, va avea o lungime de 48 de kilometri. Traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu Autostrada Ploieşti-Braşov şi se încheie în apropiere de Făgăraş, printr-un nod de mare viteză, care face conexiunea cu Autostrada Sibiu-Făgăraş. Segmentul de autostradă Braşov – Făgăraş va trece pe raza administrativă a municipiului Codlea şi comunelor Dumbrăviţa, Şinca, Şercaia şi Mândra.
Primul proiect, realizat în anul 2008
Proiectul iniţial a fost realizat în anul 2008, iar în 24 august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, în valoare de 18.174.952,71 lei, fără TVA, cu Asocierea Search Corporation SRL – Protelco SA – Like Consulting SRL – Mega Muhedislik Musavirlik AS (Mega Engeneering Consulting INC.). Termenul de finalizare a documentaţiei este de 25 de luni de la data semnării, anunță bzb.ro.
Conform estimărilor CNAIR, lucrările la acest sector de autostradă vor dura 36 de luni. Pentru realizarea documentaţiei tehnice a fost obţinută o finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020.