FELICITĂRI! Maria Ilona Şocu din Brașov e cea mai rapidă poliţistă din lume

Last Updated on iulie 28, 2022 World Police and Fire Games (Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor) se desfășoară în perioada 21-31 iulie în Olanda. În cadrul competiției, cea mai rapidă polițistă din lumea fost declarată Maria Ilona Şocu, din Brașov.

Tânăra de 27 de ani a obţinut luni, 25 iulie, medalia de aur la atletism, la proba regină, de 100 de metri, destinată categoriei de vârstă 18 – 29 de ani.

FELICITĂRI! Maria Ilona Şocu din Brașov e cea mai rapidă poliţistă din lume 1

Miercuri, 27 iulie, a obţinut şi argintul la proba de 200 de metri, tot la categoria de vârstă 18 – 29 de ani, informează bzb.ro.

„Ilona a acumulat numeroase titluri de-a lungul anilor, participând la competiţii sportive desfăşurate de către Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale, aceasta practicând atletismul din clasa a IX-a, munca asiduă depusă şi perseverenţa fiindu-i încununate cu succes şi experienţă.

Absolventă a Academiei Forţelor Terestre «Nicolae Bălcescu» Sibiu, poliţista îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul Pregătire Profesională”, a transmis comisar de poliţie Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov, potrivit brasov.net.

Previous Story

(Foto) Allen Coliban: „Sâmbătă se redeschide pentru toți brașovenii arena liceului Johannes Honterus, unde vă invit pe toți să vă bucurați din nou de sport în aer liber!”

Next Story

Video Brașov. Alertă cu bombă la Mall-ul AFI. Imagini de la evacuare și cu polițiști bine înarmați