Foto Brașov. Au ajuns primele două autobuze electrice de 18 metri, care cor circula pe linia 5

Last Updated on iunie 1, 2022 Brașovenii vor putea circula pe linia 5 cu autobuze electrice.  Primele două autobuze electrice de 18 metri, din lotul de 12 autobuze care vor circula pe linia 5, au ajuns marți dimineață la Brașov.

Ele au fost achiziționate cu finanțare nerambursabilă de 98% prin Programul Operațional Regional, în cadrul parteneriatului dintre Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Municipiul Braşov. Autobuzele sunt produse de compania Karsan Otomotiv Sanayii VE Ticaret A.S., din Turcia, valoarea achiziției fiind de 47.058.550 lei.

Foto Brașov. Au ajuns primele două autobuze electrice de 18 metri, care cor circula pe linia 5 1

,,Transportul în comun electric reprezintă soluția optimă de mobilitate urbană, atât prin condițiile oferite, dar și pentru că asigură un mediu mai curat. Astăzi am o nou veste bună pentru brașoveni: au sosit primele două autobuze electrice de 18 metri, dintre cele 12 care vor circula pe linia 5.

În următoarele săptămâni vom face demersurile necesare pentru înmatriculare, după care operatorul de transport, RATBv, le va introduce în circulație. Până la începutul lunii septembrie vor sosi toate cele 12, care vor înlocui actualele autobuze Menarini de pe această linie. Odată cu introducerea autobuzelor electrice pe linia 5, vom reduce poluarea, doar pe această rută, cu 681 tone CO2/an, cantitate care se adaugă la reducerea pe care o asigură celelalte 60 de autobuze electrice și 51 de troleibuze aflate în circulație.

Foto Brașov. Au ajuns primele două autobuze electrice de 18 metri, care cor circula pe linia 5 2

Vă invit pe voi, brașovenii, dar și pe turiștii care ne vizitează orașul, să testați calitatea serviciilor oferite de sistemul de transport electric. Doar așa, pe termen mediu și lung, vom avea o calitate a aerului mai bună și un oraș mai prietenos cu mediul, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi”, a precizat primarul Allen Coliban.

Previous Story

Brașov. Surprize de Ziua Copilului la Zoo, mall-ul AFI și mall-ul Coresi

Next Story

Gara Brașov, rușinea orașului. „Vin de vreo 10 ani la Braşov, dar nu văd nicio schimbare”