O sticlă de plastic cu GPS a plecat din Brașov și a ajuns plutind în Bulgaria

Last Updated on mai 31, 2022 Poluarea apelor cu plastic este un dezastru ecologic care poate fi prevenit ușor prin reciclare.

Lansat la apă la Hărman, în județul Brașov, în octombrie 2021, un PET de plastic încărcat cu echipamente electronice de localizare GPS și dotat cu mini-panou solar este urmărit pe hărți pentru a trage un semnal de alarmă privind poluarea cu plastic, informează Bună Ziua Brașov.

O sticlă de plastic cu GPS a plecat din Brașov și a ajuns plutind în Bulgaria 1

Sticla a ajuns acum până pe malul bulgăresc al Mării Negre, la Varna. Drumul PET-ului nu se încheie însă aici, pentru că, în 25 mai, aceasta a fost lansată din nou la apă, după ce a fost reparată de câţiva specialişti care au găsit-o. Cel mai probabil, sticla de plastic, care are şi un nume, Pety, va ajunge pe plajele din Turcia.

Proiectul a fost derulat de Asociaţia Mioritics din judeţul Braşov, prin programul „Cu apele curate”.

„Să presupunem că o sticlă de plastic, un PET, şi-ar dori să plece dintr-un sat din Transilvania şi ar vrea călătorească până la Marea Neagră, ori poate şi mai departe. Credeţi că ar putea? La această întrebare şi-au dorit să găsească răspunsul un grup de voluntari din România. Realizată într-un proiect inedit tip experiment, «Călătoria mea spre mare» este de fapt o poveste despre oameni, mentalităţi şi educaţie. 

De unde a pornit ideea? Poluarea cu plastic a râurilor, a mărilor şi a oceanelor este provocată în special de comunităţile riverane acestor ape. Atât la nivel local cât şi la nivel naţional doar o mică parte din locuitori conştientizează că au o contribuţie la acest dezastru local şi global”, a explicat reprezentantul Asociaţiei Mioritics, Mihai Dragomir, citat de g4media.ro.

Conform explicaţiilor reprezentantului Asociaţiei Mioritics, oprirea de la Varna nu era în plan. „Un grup de electronişti entuziaşti şi-au dat seama că e o sticlă specială. Au recuperat-o, au reparat-o şi apoi au lansat-o din nou la apă. Pentru că au vrut să susţină mesajul acestui experiment: un gunoi aruncat în apă într-un colţ de lume va ajunge să polueze un alt colţ de lume. Şi expresia «lasă că se duce la vale» înseamnă de fapt că «se duce la alţii»”, a  încheiat Dragomir.

Previous Story

Brașov. Profesoara cu suflet mare din Victoria care ajută copiii cu dizabilităţi să devină independenţi. Le asigură chiar şi locuri de muncă

Next Story

(Foto) Cătălin Leonte: „Aeroportul Brașov e gata. Chiar și toaletele sunt funcționale”