Last Updated on mai 17, 2022 Ucraineanca Yulia Chernitskaya, cunoscută după episodul cu benzinăria, unde a primit 200 de lei, de la un bărbat care nu avea cea mai bună situație materială, a decis să se întoarcă acasă.
„A treia încercare să revin la tine, dragă Ucraina. Mă rog la Dumnezeu ca nimeni să nu ne oprească. Am învățat să o iau de la zero, să am grijă de copiii mei și să muncesc într-o țară străină.
Am acceptat ajutor de la străini, m-am gândit în fiecare moment unde o să trăim și cu ce cost. M-am văzut în multe moduri, mult mai puternică, dar și mai vulnerabilă. M-am simțit obosită și tristă, dar m-am ridicat pentru a fi alături de copiii mei.
Și am ajuns aici, de mai bine de două luni am trăit într-o țară străină, cu oportunități și cultură diferite. Cu altă mentalitate și alte reguli.
Am reușit să mă opresc din plâns și să mă gândesc mai mult la copii. Însă în niciun moment nu m-am oprit din a dori să revin acasă, în Ucraina, în ciuda tuturor dificultăților.
Chiar dacă am parte de toate posibilitățile aici, în România, am parte de liniște și de o viață bună, mă întorc acasă. La tine, iubitul meu Kiev, la țara mea natală, Ucraina.
Poate că e prea devreme, poate e târziu, nu știu, dar inima mea vrea să se întoarcă acasă și copiii mă susțin. Sunt bucuroasă precum un copil și sunt pregătită pentru orice va fi”, a anunțat Yulia Chernitskaya, citată de brasov.net.
Ucraineanca a recunoscut că nu se aștepta să revină în Ucraina curând și a anunțat ce va face la trecerea graniței.
„Îmi voi proteja copiii așa cum tatăl lor o face pe front, în prima linia. Dumnezeule, nu-mi vine să cred că ziua asta e pe cale să vină. Voi îngenunchea după ce trec granița”, a scris Iulia Chernitskaia.
În momentul începerii invaziei ruse în Ucraina, Iulia se afla la Kiev și s-a refugiat la București, alături de cei patru copii. A devenit cunoscută în țara noastră după ce a povestit cum a primit 200 de lei într-o benzinărie de la un bărbat în vârstă din țara noastră, informează antena3.ro.
Deși i-a refuzat inițial banii, românul a insistat, iar antrenoarea i-a transmis că trebuie să știe că a ajutat o mamă a patru copii.