Brașovul acceptă pacea cu Sibiul pentru finalizarea rapidă a Aeroportului? Vice CJ: „Sibiul și Brașovul ar trebui să colaboreze, altfel ne va fi mult mai greu să ne dezvoltăm”

Last Updated on mai 13, 2022 Acum doi ani, Ambasadorul României în Germania Emil Hurezeanu a fost în vizită la Brașov unde a cerut ca Aeroportul Sibiu și Aeroportul Brașov să coopereze, unii pentru transport de marfă (Brașov) alții pentru transport mai mult de turiști (Sibiul). Brașovul a ignorat ajutorul Sibiului pentru o finalizare rapidă astfel că nici în acest an nu se va deschide Aeroportul. Ajutorul Sibiului ar fi venit pe direcția Guvern-Președinte. Ieri, vicepreședintele CJ Brașov Szenner Zoltan-Huba a recunoscut că fără ajutorul Sibiului Brașovul nu se poate dezvolta: „Sibiul și Brașovul ar trebui să colaboreze, altfel ne va fi mult mai greu să ne dezvoltăm”. Un prim pas spre o pace istorică? Va urma o negociere a curselor aeriene și o finalizare rapidă a Aeroportului Brașov?

Ambasadorul Emil Hurezeanu, citat de Agerpres: „Am semnalat, ca fiu al Sibiului şi prieten apropiat la Braşovului, faptul că ne simţim din ce în ce mai ‘ameninţaţi’ de aeroportul dumneavoastră, care părea la început o himeră şi o promisiune pe termen lung, dar care începe să se transforme în realitate şi ne va face concurenţă la Sibiu.

Brașovul acceptă pacea cu Sibiul pentru finalizarea rapidă a Aeroportului? Vice CJ: „Sibiul și Brașovul ar trebui să colaboreze, altfel ne va fi mult mai greu să ne dezvoltăm” 1

Dar cum se va zbura din ce în ce mai mult şi zborurile vor fi specializate, ne gândim ca între Sibiu, Braşov şi Cluj să existe o formă de complementaritate, în aşa fel încât unii să aducă mai mulţi pasageri, alţii mai mult cargo”.

Szenner Zoltan-Huba , vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, a vorbit pentru turnulsfatului, în cadrul unui interviu, despre diversele proiecte în care județele Brașov și Sibiu sunt angrenate, anunță mytex.

Întrebat cum se vede, de la Brașov, Aeroportul Sibiu, mai ales că sibienii sunt îngrijorați pentru că le vor fi luate din zboruri, odată cu deschiderea aeroportului de la Ghimbav, Szenner Zoltan-Huba a declarat:

Foarte sincer, nu cred că se va întâmpla asta. Haideți să o luăm punctual. Cei care vor vrea să viziteze Brașovul, vor veni direct la Brașov, evident. Zborurile din București până la Brașov, pe o distanță atât de scurtă, nu știu cât de fezabile vor fi și cred că vor fi preferate de destul de puțini, dacă vor fi.

Iarăși, turiștii străini vor veni direct acolo unde vor dori să viziteze. De aceea repet, nu suntem concurenți, mai ales în domeniul turismului. Ar trebui să ne adunăm forțele, turiștii străini care vor să vină la Brașov să primească invitații, oferte și pentru Sibiu, și invers. De asta spun, nu suntem concurenți, ne putem completa. Sibiul și Brașovul ar trebui să colaboreze, altfel ne va fi mult mai greu să ne dezvoltăm”.

Previous Story

Noaptea muzeelor Brașov. Ce poți vizita sâmbătă

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Trei persoane rănite, impact violent între un microbuz şi un autoturism