FELICITĂRI! Elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, cei mai buni din lume la un concurs organizat de NASA

Last Updated on aprilie 13, 2022 Elevii Colegiului Național ‘Andrei Șaguna’ din Brașov au fost cei mai buni din lume la o competiție organizată de NASA. Patru echipe ale colegiului brașovean au obținut locul întâi, o performanță unică în lume.

Elevii Colegiului Național “Andrei Șaguna” participă de un deceniu la concursul internațional “Space Settlement Contest”. Iar anul acesta au câștigat mai multe premii că niciodată. Liceenii de clasa X-a au câștigat premiul întâi cu proiectul Devision, o stație spațială în care procesul de evoluție naturală este înlocuit cu inteligența artificială, informează stiri.tvr.ro.

FELICITĂRI! Elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, cei mai buni din lume la un concurs organizat de NASA 1

Vlad Ionescu, elev, clasa X-a, Colegiul Național “Andrei Șaguna” Brașov: Eu m-am ocupat de partea de inteligență artificială, Maria s-a ocupat de parte de rezistență materialelor și agricultură, Sorin s-a ocupat de locație, iar Luca s-a ocupat de designul 3D.

Premiul întâi au obținut și elevii clasei a XI-a. Proiectul lor, BlueOasis, imaginează o benzinărie spațială, care produce combustibil din apă.

Elevii Colegiului Național Andrei Șaguna au fost recompensați cu premiul întâi și pentru proiectul realizat de echipa din clasa a XII-a dar și pentru merit artistic și științific.

Colegiul braşovean s-a obişnuit cu rezultate remarcabile ale elevilor săi la această competiţie, însă, anul acesta, elevii s-au întrecut pe sine cu proiectele prezentate.

„De peste zece ani Colegiul participă la concursul respectiv şi premiile sunt pe măsură. În fiecare an am avut premii, dar anul acesta mai multe decât niciodată. Este un concurs deosebit pentru că este multidisciplinar, interdisciplinar, copiii învaţă să proiecteze o aşezare umană undeva pe o planetă sau între planete, pe o staţie orbitală, învaţă să gestioneze resursele, să întreţină viaţa, pentru că acea aşezare trebuie să se autoîntreţină”, a explicat Ciprian Satala, directorul adjunct al Colegiului Şaguna, citat de bzb.ro.

Liceenii brașoveni trebuie să ajungă în Statele Unite, la Arlington, ca să-și ridice premiile. Au nevoie însă de 30.000 de euro, bani pe care încearcă să îi obțină din sponsorizări.

Previous Story

Aeroportul Brașov vizitat de directorii Wizz Air. Nicio promisiune de zbor

Next Story

Brașov. Scumpiri uriașe. Apartamentele noi s-au scumpit cu 25,7% în ultimele 12 luni, ajungând la 1.641 de euro/mp