Last Updated on aprilie 11, 2022 Foto Brașov. Copaci în Piața Sfatului. Schimbări în Piața emblemă a orașului
Astăzi, 11 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, în prezența primarului Allen Coliban și a președintelui Ordinului Arhitecților din România, arh. Alexandru Găvozdea, a fost anunțat proiectul câștigător pentru reabilitarea Pieței Sfatului, în urma concursului internațional de soluții organizat de Ordinul Arhitecților de România (OAR). Obiectivul principal al concursului a fost contractarea, de către Primăria Municipiului Brașov, a serviciilor de proiectare necesare unei amenajări de bună calitate a spațiului public al Pieței Sfatului, în acord cu istoria și importanța acestui loc pentru comunitatea brașoveană.
Primăria Municipiului Braşov: „🏆31 de proiecte au participat concursul de soluții organizat de Primăria Brașov împreună cu Ordinul Arhitecților din România
🏆Cel mai bun proiect, votat de juriul internațional, este cel al echipei de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București
🏆După finalizarea proiectului tehnic, Municipalitatea va trece la etapa implementării lui, care se va putea realiza inclusiv cu fonduri nerambursabile”.
Cel mai bun proiect, votat de juriul internațional, este cel al echipei de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București.
Echipa de proiectanți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, având ca autori principali pe: Florian Stanciu, Cosmin Gălățianu, Eduard Dumitru Untaru și coautori pe: Maria-Iulia Stanciu, Roberta Iulia Frumușelu, Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin Valentin Georgescu, Octavian Bîrsan, David Sebastian Mihai, Sebastian Cosmin Ciulei, Nela Andrieș, a fost premiată cu suma de 1.484.700 RON fără TVA, care reprezintă și plata serviciilor de proiectare și de pregătire a documentației în vederea demarării lucrărilor.
,,Am descoperit istoria Brașovului, aș spune, cu acest gest pe care îl facem, pentru că într-adevăr ne-a fascinat proiectul și am încercat să readucem, cumva, ceva din această istorie și să punem în valoare ceea ce era mai important și, mai ales, să facem o piață pentru locuitori, utilizabilă pentru orice eveniment, să le creăm locuri în care se pot identifica cu orașul. Este mai degrabă un proiect de recuperare a unor materiale, a unor lucruri, a unor simboluri pe care orașul le are.
Cred că una dintre calitățile proiectului – sau cea la care am ținut foarte mult – a fost aceea de a lăsa și cetățenii, care se identifică cu locul, să își găsească singuri un mod de a se așeza și de a utiliza această piațetă, care nu are o rigiditate anume, ci doar câteva puncte de aderență perimetrală.
Proiectul este gândit în jurul Casei Sfatului, pentru că ea este punctul în care au aderat în timp, și pe ea am mizat și noi, lângă ea ne-am așezat și noi cu prima piesă importantă. Noi considerăm că proiectul este ușor de implementat pentru că are detalii simple, folosește din materiale, recuperează foarte mult dintre ele.
Este o investiție importantă și cred că trebuie făcută cu migală, cu atenție, pentru ca lucrurile să dureze în timp, să lăsăm mai departe ceva pe viitor”, a explicat Iulia Staciu, reprezentantul firmei câștigătoare.