Brașov. Căncescu, condamnare la 8 ani de închisoare.  Alți complici, foști PNL, condamnați

Last Updated on aprilie 18, 2022 Mai mulți membri marcanți ai PNL Brașov, era Căncescu, au primit pedepse cu închisoarea din partea judecătorilor.  Condamnăruile au fost date  în dosarul „Mită pentru partid”, anunță Biz Brașov.

Cel mai dur a fost condamnat Aristotel Căncescu. A primit mai multe pedepse la închisoare, care au fost contopite cu pedepsele primite în alte dosare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 8 ani și 10 luni de închisoare, dacă sentința va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare), anunță mytex.ro.

Brașov. Căncescu, condamnare la 8 ani de închisoare.  Alți complici, foști PNL, condamnați 1

De asemenea, dacă se menține sentința, din pedeapsa de 8 ani şi 10 luni de închisoare se va deduce durata reţinerii din data de 06.10.2014, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 24.10.2014 la 22.06.2015 (conform sentinţei penale nr. 44/S din 30 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 1751/62/2015 definitivă prin decizia penală nr. 79/Ap/01.02.2022 a Curţii de Apel Braşov), a reţinerii din data de 26.10.2016, arestului la domiciliu de la 27.10.2016 la 30.10.2016 şi a arestului preventiv de la 01.11.2016 la 21.12.2016 în dosarul nr. 6067/62/2016 al Tribunalului Braşov în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 140/S/22.07.2021, nedefinitivă, a reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 28.02.2017 la data de 06.03.2017, precum şi durata din pedeapsă deja executată de la 01.02.2022 la zi.

Sebastian Grapă a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. Se deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 28.02.2017 la data de 06.03.2017.

Valentin Olimpiu Șoneriu, Dragoș Romulus Crăciun, Cătălin George Munteanu și Vasile Ungureanu au scăpat doar cu câte un avertisment.

Sabin Adrian Neag a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Cristinel Paltin a primit 2 ani de închisoare cu executare.

Gheorghe Claudiu Cornea a primit 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Se deduce durata reţinerii în prezenta cauză de la 28.02.2017.

Florin Gabriel Cornea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Radu Petru Ispas a fost achitat.

Viorel Costea a primit 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani, potrivit sentinței.

Gavril Matei a fost condamnat la 6 ani de închisoare din care se deduce durata reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză de la 28.02.2017 la data de 06.03.2017.

Previous Story

Brașov. Update. Criminalul şi-a lovit fosta soţie până când s-a rupt cuţitul, la grădiniță. Alina a căzut pe holul grădiniţei strigându-şi fetiţa

Next Story

Brașov. Bărbatul care și-a înjunghiat soția în gât a fost arestat preventiv. Atacul sângeros a avut loc în fața grădiniței fiicei lor