Brașov. Alt polițist prins în flagrant când lua mită de la un șofer. 600 de lei

Last Updated on aprilie 11, 2022 Brașovul are o lungă tradiție de polițiști prinși că luau mită de la șoferi. Sâmbătăa mai fost prins unul.

Ofițeri de poliție din cadrul DGA Brașov, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au realizat, la data de 09.04.2022, prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul IPJ Brașov – Postul de Poliție Comunală Tărlungeni.

Brașov. Alt polițist prins în flagrant când lua mită de la un șofer. 600 de lei 1

Acesta a fot prins imediat după ce a primit de la un conducător auto o sumă de bani, cu titlu de mită, pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu, anunță Biz Brașov. 

În fapt, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a pretins conducătorului auto toți banii pe care îi avea asupra sa și a primit de la acesta suma de 600 de lei în schimbul neaplicării măsurilor contravenționale pe care le constatase la regimul circulației, respectiv neacordarea de prioritate în sensul giratoriu și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat.

Persoana în cauză, care are calitatea de inculpat, a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde, în prezent, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, potrivit brasovtv.com.

Totodată, procurorul de caz din cadrul unității de parchet sus-menționate a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a agentului de poliție, acesta fiind propus Tribunalului Brașov pentru arestare preventivă, iar instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Previous Story

Un brașovean s-a întâlnit cu mai mulți urși în pădure „Nu putea ține în mână bidonul cu apă oferit”

Next Story

Foto Brașov. Copaci în Piața Sfatului. Alte schimbări în Piața emblemă a orașului