Last Updated on martie 16, 2022 Modul cum i-a primit Brașovul pe refugiații ucraineni i-a făcut pe mulți să nu mai plece de aici. Marea majoritate a refugiaţilor ucraineni care au beneficiat de serviciile centrului comunitar de la CATTIA Braşov au declarat că doresc să rămână în oraşul de sub Tâmpa, se arată într-un comunicat remis de Primăria Braşov.
Conform sursei citate, 75% din cei 1.200 de ucraineni care au beneficiat, în ultimele 12 zile, de serviciile centrului, susţin că vor să rămână în Braşov.
„În acest spaţiu, în ultimele 12 zile de când am deschis, ne-au trecut pragul aproape 1.200 de persoane. Majoritatea dintre acestea, peste 900 de ucraineni, au declarat că vor să rămână pe termen mediu sau lung în Braşov, în comunitatea noastră. Dintre cei 1200, doar puţin peste 200 au fost în tranzit, trecând prin oraşul nostru în drum spre vestul Europei.
Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele 12 zile în centrul de la CATTIA s-a întâmplat cu sprijinul şi implicarea comunităţii – de la braşovenii care au donat produse pentru refugiaţii ucraineni, până la companiile care au donat, la restaurantele care au pregătit şi servit gratuit mese calde pentru cei din centru şi cei 450 de voluntari care s-au înscris pe platforma voluntarbv.ro, precum şi organizaţiile care ne-au ajutat să facem în Centrul comunitar de la CATTIA un loc în care să-i întâmpinăm pe cei care au nevoie„, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu, conform comunicatului citat, prezentat de stiripesurse.ro.
La centrul comunitar pentru refugiaţi de la CATTIA Braşov, deschis de grupul de iniţiativă „Braşov pentru Ucraina”, creat de Primărie împreună cu mai multe ong-uri, cetăţenii ucraineni pot să se înregistreze, pot primi adăpost pentru câteva zile până li se găseşte o cazare pe termen lung, o masă caldă, consiliere şi asistenţă medicală dacă au nevoie, dar şi sfaturi privind angajarea şi ore de limba română pentru copii ori alte activităţi pentru aceştia.
Allen Coliban: „Am convocat o întâlnire cu peste 100 de companii din Brașov din diverse domenii pentru a centraliza ofertele de muncă disponibile!
Este un prim pas pentru integrarea ucrainenilor care vor să rămână în orașul nostru. În paralel, avem discuții cu unitățile de învățământ din Brașov pentru ca și copiii ucraineni să poată merge în continuare la școală.
Până acum, peste 3 milioane de oameni au fugit din calea războiului din Ucraina, lăsându-și în urmă munca de o viață și luându-și, cu lacrimi în ochi, rămas bun de la cei dragi.
Majoritatea refugiaților ucraineni care ajung în România sunt aici în tranzit, dorind să ajungă mai departe în vest. Primăria Brașov, alături de o mulțime de organizații locale reunite sub numele de “Brașov pentru Ucraina”, a înființat un centru de refugiați la CATTIA.
În acest centru comunitar îi primim cu brațele deschise pe refugiații ucraineni, oferindu-le tot ce putem. Probabil că acest lucru, împreună cu faptul că Brașovul este cunoscut ca fiind cel mai frumos oraș din România, îi determină pe 75% dintre refugiații care ajung la CATTIA să își dorească să rămână în orașul nostru, cel puțin pe termen mediu.
Înainte ca acest război să înceapă, ucrainenii aveau vieți precum ale noastre, mergeau la muncă, își duceau copiii la școală și aveau propriile visuri.
Refugiații ucraineni își doresc să aibă o viață cât se poate de normală, de aceea, vrem să ne asigurăm că acest lucru e posibil.
Vă mulțumesc din nou tuturor pentru implicarea de care dați dovadă, sunt mândru de așa oameni”.
Consulul Poloniei la Braşov despre vizita premierului şi vicepremierului ţării sale la Kiev: „Este un război atât de primitiv“
Consulul onorific al Poloniei la Braşov spune că polonezii iubesc pacea şi fac tot ce pot pentru pace, motiv pentru care premierul şi vicepremierul au mers la Kiev.
Un gest de mare curaj şi prietenie au făcut premierii din Polonia, Cehia şi Slovenia, care au mers cu trenul la Kiev, pentru o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelensky. Polonia şi-a trimis chiar şi vicepremierul la discuţiile care au loc marţi, 15 martie, în capitala Ucrainei.
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, este însoţit şi de vicepremierul Jaroslaw Kaczynski. Consulul onorific al Poloniei la Braşov, Janusz Szalinsky, a explicat de ce a trimis Polonia doi importanţi oameni de stat în ţara aflată în plin război cu Rusia.
„Polonezii, ca şi alţi membri ai Uniunii Europene, sunt iubitori de pace. Toţi suntem uniţi, pentru că nu ne place războiul. În secolul XXI avem un război atât de primitiv, care omoară oameni nevinovaţi şi o să facem tot ce este posibil să oprim problema aceasta, care nu are niciun sens”, a declarat Janusz Salinsky, consulul onorific al Poloniei la Braşov, citat de Adevarul.