Copil sfâșiat de 8 câini adus în stare gravă la Spitalul de Copii Brașov. Proprietarul în loc să-l ducă la spital, l-a luat acasă și i-a dat ceai

Last Updated on februarie 19, 2022 Un copil de 10 ani a fost adus în stare gravă la Spitalul de Copii Brașov după ce a fost sfâșiat de 8 câini. Parchetul a decis să-l rețină pe proprietarul câinilor doar după ce cazul a devenit public.

Proprietarul celor opt câini care au atacat, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, un copil de 10 ani a fost reținut pentru 24 de ore, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Covasna. Bărbatul va fi dus, sâmbătă, în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Sunt informații potrivit cărora acesta l-ar fi găsit pe copil la pământ, dar nu l-a dus de îndată la spital, chiar dacă băiatul era în stare gravă.

Copil sfâșiat de 8 câini adus în stare gravă la Spitalul de Copii Brașov. Proprietarul în loc să-l ducă la spital, l-a luat acasă și i-a dat ceai 1

Copilul de 10 ani se îndrepta spre casă, după școală, când a fost înconjurat de 8 câini care au început să atace. Ar fi fost găsit pe marginea drumului de proprietarul animalelor, un medic veterinar din zonă.

În loc să sune la 112, bărbatul ar fi urcat băiatul în mașina personală, l-ar fi dus acasă, unde ar fi încercat să-i curețe rănile și i-ar fi oferit un ceai, anunță Digi 24. Abia apoi ar fi sunat la ambulanță.

Ionel Pădurariu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe: „Toate aceste aspecte, modul în care a fost găsit copilul și ce s-a întâmplat cu copilul până a fost preluat de ambulanță și a ajuns la spital, toate aceste aspecte fac obiectul cercetărilor penale. Minorul prezintă leziuni traumatice ce necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, iar leziunile constatate au pus minorului viața în pericol.”

Băiatul a ajuns la spitalul din Sfântu Gheorghe cu răni la mâini și urme de zgârieturi și mușcături pe tot corpul.

Pentru că starea lui era extrem de critică, copilul a fost transferat la un spital din Brașov, unde a trecut deja prin două intervenții chirurgicale. Medicii spun că vor fi necesare și alte operații.

Băiatul va rămâne încă multă vreme în spital pentru că urmează operații de reconstituire, dar și un transplant de piele, anunță TVR. Starea lui este stabilă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a anunţat vineri că efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.

” S-a reţinut că, la data de 15.02.2022, în jurul orei 15:20, în timp ce persoana vătămată, un minor în vârstă de 10 ani, se deplasa de la şcoală spre domiciliu, pe strada Fermei din mun. Sfântu Gheorghe, în apropierea unui imobil proprietate privată, a fost atacat de un grup de câini, care i-au provocat, prin muşcare, multiple plăgi la nivelul corpului – plăgi multiple la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare, bilateral cu lipsă mare de substanţă, plăgi escoriative, plăgi la nivelul toracelui posterior, plagă la nivelul abdomenului, plagă la nivelul pavilionului auricular stâng, sindrom contuzional, din concluziile preliminare medico-legale rezultând că minorul prezintă leziuni traumatice ce necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, iar leziunile constatate au pus minorului viaţa în pericol. În prezent se efectuează cercetări faţă de o persoană, care are calitatea de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane” , au precizat reprezentanţii Parchetului, potrivit G4Media.

Advertisements
Previous Story

Dezbatere. Al doilea drum spre Poiana Braşov. „Cred că este toxic pentru mediu… e limpede distrugerea unei păduri pentru câțiva km de asfalt”

Next Story

Braşovul a scăpat de perversul de pe autobuzlee RATBV. Bărbatul care oripila comunitatea a murit în timpul anchetei