Aeroportul Braşov va fi operaţional de la 1 noiembrie 2022. Care sunt primele destinații

Last Updated on februarie 3, 2022 O nouă promisiune pentru deschiderea Aeroportului Brașov: 1 noiembrie, acest an. Se vor ține de cuvânt de această dată?

Pentru primul an de activitate este aşteptat un trafic de 300.000 de pasageri, iar estimările au fost calculate în funcţie de discuţiile pe care le-au avut autorităţile locale din Braşov cu operatorii aerieni, anunță GMedia.

Aeroportul Braşov va fi operaţional de la 1 noiembrie 2022. Care sunt primele destinații 1

Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov, spune că se află permanent în discuţii cu operatorii aerieni precum Compania Naţională TAROM, Blue Air, WIZZ Air, Lufthansa, LOT, Turkish Airlines, El Al, Air Bucharest. În primul an de activitate, autorităţile locale se aşteaptă ca de pe aeroportul din Braşov să fie operate cinci destinaţii.

Cu toate că autorităţile estimează că aeroportul va putea fi deschis în 1 noiembrie a acestui an, mai sunt de finalizat activităţi de ordin tehnic, juridic, organiza­toric, ceea ce ar putea duce la întârzieri cu impact asupra datei propuse.

Turnul virtual, contract semnat

Ultimul mare contract necesar implementării proiectului a fost semnat pe data de 29 decembrie 2021 de către Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Cristian-Ionuţ Costea, directorul general al UTI Construction and Facility Management SA, şi Raul Doicescu, preşedintele SC BOG’ART SRL, fiind o asociere între două companii care se vor ocupa de acest proiect. Contractul face referire la realizarea turnului virtual de control, de altfel Aeroportul din Braşov va fi singurul aeroport din ţară cu un astfel de turn de control, anunță Bzb.ro.

Aeroportul Braşov va fi operaţional de la 1 noiembrie 2022. Care sunt primele destinații 2

Turnul virtual de control vine să îl înlocuiască pe cel clasic, având costuri operaţionale mult mai mici. Un turn virtual presupune un ansamblu format din camere video de înaltă definiţie, sisteme de comunicaţii şi de radionavigaţie, senzori, staţie meteo şi un centru de dirijare a zborurilor, echipat cu o aplicaţie software extrem de performantă, care să permită dirijarea zborurilor de la distanţă.

„Este vorba despre contractul privind «Asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav / Realizarea infrastructurii fizice şi dotarea acesteia cu echipamente specifice», contract care vizează instalarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor specifice necesare furnizării informaţiilor de care au nevoie aeronavele, cât şi serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav“.

Care sunt destinaţiile din primul an de activitate

Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, a detaliat care sunt destinaţiile, cel mai probabil, în număr de cinci care vor fi operate în primul an de activitate, 2022/2023, de la Braşov, şi pe ce criterii sunt acestea stabilite.

Aeroportul Braşov va fi operaţional de la 1 noiembrie 2022. Care sunt primele destinații 3

Destinaţiile pe care le preconizăm sunt Londra,Viena – un important hub, Roma – un alt hub important care face conexiunea spre nordul Africii, Munchen, iar din Spania, Barcelona sau Valencia”, a explicat Anghel, potrivit mytex.ro.

Directorul din CJ a amintit şi despre posibilitatea de a avea, prin compania israeliană El Al, un zbor Tel Aviv – Brașov odată cu operaţionalizarea aeroportului de la Ghimbav, ţinând cont de faptul că, cel puţin din datele statistice de acum doi ani, turiştii din Israel – atraşi de Castelul Bran şi mitul din jurul său – sunt pe primul loc din punctul de vedere al numărului oaspeţilor străini care vizitează Braşovul.

De altfel,în octombrie 2020, când David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a vizitat şantierul terminalului Aeroportului Internaţional Braşov, ghid fiindu-i Alexandru Anghel, Excelenţa Sa a afirmat că faptul că „vom avea aici un aeroport va face ca accesul turiştilor din ţara noastră să fie şi mai facil. Cred că aeroportul din Braşov are toate şansele să devină poarta de intrare a turiştilor spre frumuseţile Transilvaniei”.

Previous Story

Brașov. Primarul Allen Coliban și-a făcut curaj și l-a demis pe directorul Serviciului Pieţe. Nu pentru că se „comporta mai degrabă ca un vătaf pe moşie”

Next Story

Brașoveanca Mihaela Hogaş, primele impresii de la Olimpiada de la Beijing. „Îmi place gheaţa de aici şi patinoarul oferă o senzaţie aparte”