Last Updated on noiembrie 12, 2021 Brașovul a început pregătirile de Crăciun. Aseară a fost adus Bradul în Piața Sfatului. Are 25 de metri înălțime.
Înainte de a fi tăiat, copacul a fost studiat cu atenţie de cercetători, care au constatat că ar fi căzut oricum, din cauza rădăcinilor slabe. Şi în Bucureşti au fost montate şi aprinse, aseară, primele lumini de sărbători, anunță Observator TV.
(foto Primăria Municipiului Braşov)
Dan Olteanu, director Regia Pădurilor Kronstadt: În fiecare an tăiam o rondea din el, mergem la facultate și îi punem pe profesori să ne spună exact care e povestea lui. 53 de ani, un molid de păşune. Deja începuse să aibă un pic de putregai la rădăcină.
Pentru că era în pericol să cadă din cauza rădăcinilor slăbite, autorităţile au decis că acesta poate fi tăiat. A fost nevoie de o macara pentru ca uriaşul pom să fie montat.
Dan Olteanu, director Regia Pădurilor Kronstadt: Este bradul pe care îl merită Brașovul de sărbători. Este locul și momentul potrivit pentru el, pentru a împodobi Brașovul.
Trecătorii s-au oprit să facă poze şi selfie-uri de grup. Chiar şi turiştii străini au rămas impresionaţi.
Turistă americancă, pentru Observator TV: Este uriaş! Nu am mai văzut aşa ceva. Nu am mai văzut niciodată un copac real atât de mare. Sunt sigură că cei din San Francisco sunt falşi.
(Bradul de Crăciun din San Francisco)
Vezi aici video cu Bradul de Crăciun din Piața Sfatului
Allen Coliban anunță că Primăria va împodobi 13 brazi de Crăciun, în acest an. Zonele în care Primăria Brașov va împodobi brazi de Crăciun sunt următoarele: Piața Sfatului; Piața Unirii; parcul Nicolae Titulescu; parcul din Centrul civic; Griviței, în zona grupului statuar Horea, Cloșca și Crișan; Bartolomeu, la locul de joacă de pe str. Agricultorilor; parcul Tractorul, lângă patinoar; cartierul Craiter, str. Hărmanului – Pavilioanele CFR, vizavi de Autogara 3; cartierul Valea Cetății, în parcul Trandafirilor; cartierul Astra, parcul Someșul; cartierul Triaj, parcul str. Pașcani; cartierul Noua, la lac; Stupini, str Fundăturii.
Allen Coliban: „Vă prezint aici harta unde vom avea brazi împodobiți, căsuțe cu bunătațuri locale și iluminat festiv”