Faliment. S-a închis brutăria din Brașov care a postat mesajul „Te primim oricum!”

Last Updated on octombrie 22, 2021 Brutăria din Brașov al cărei mesaj anti-restricții a devenit viral pe Facebook a anunțat că se închide din cauza lipsei clienților.

„Te primim oricum!” anunța o brutărie din centrul vechi al Brașovului în urmă cu o săptămână.

Faliment. S-a închis brutăria din Brașov care a postat mesajul „Te primim oricum!” 1

Mesajul, devenit viral, a strâns mai bine de 25.000 distribuiri și peste 30.000 de reacții pe pagina de socializare a brutăriei. Deși oamenii și-au arătat suportul virtual, se pare că nu au fost foarte mulți cei care au și cumpărat produsele. Astfel, ieri, patronii au anunțat pe Facebook că-și sistează activitatea din cauza pierderilor, informează G4media.

Într-o postare făcută publica pe Facebook, jurnalista ProTV Electra Ghiza arată în antiteză cele două mesaje și lasă de înțeles că primul anunț a fost doar o campanie de marketing. „Ăștia erau vitejii ăia care ziceau ca te primesc înăuntru oricum, fără să te verifice, deși ei servesc doar la geam pentru că nu au locuri înăuntru si, deci, nu aveau obligația să verifice…” a scris jurnalista.

Acum, pe ușa magazinului scrie: ”Ne pare rău! Cu toate eforturile depuse și riscurile pe care ni le-am asumat, din cauza restricțiilor impuse avem pierderi mari. Având în vedere aceste aspcte suntem nevoiți să închidem începând cu data de 21 octombrie 2021. Vom vedea ce putem face și vom reveni către dvs. cu noutăți”.

Advertisements
Previous Story

Brașov. 26 de bicicliști amendați. Cezar Crican, biciclist convins: „Șobolani. Așa suntem tratați, ca niște șobolani”

Next Story

Brașovul spre dezastru. Rata de infectare a urcat la 11,50, a depășit Clujul. Situația pe localități