Last Updated on octombrie 13, 2021 În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 402 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
La Brașov autoritățile au anunțat 455 de noi cazuri. Rata de infectări în municipiu a trecut de 8.
În intervalul 12.10.2021 (10:00) – 13.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 390 de decese (190 bărbați și 200 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 390 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 31 la categoria de vârstă 50-59 ani, 99 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 103 la categoria de vârstă peste 80 ani.
358 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 390 pacienți decedați, 351 erau nevaccinați și 39 vaccinați. Cei 39 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 52 și 93 de ani. 38 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.432. Dintre acestea, 1.676 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 451 fiind internați în secții și 35 la ATI.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 25742 | 331 | 6,76 |
2. | Arad | 30306 | 347 | 7,45 |
3. | Argeș | 33187 | 462 | 5,59 |
4. | Bacău | 32483 | 246 | 4,01 |
5. | Bihor | 35563 | 458 | 5,40 |
6. | Bistrița-Năsăud | 16172 | 86 | 5,42 |
7. | Botoșani | 18497 | 149 | 4,45 |
8. | Brașov | 51095 | 455 | 6,60 |
9. | Brăila | 16492 | 179 | 5,82 |
10. | Buzău | 16301 | 221 | 4,87 |
11. | Caraș-Severin | 14576 | 195 | 4,70 |
12. | Călărași | 13477 | 171 | 5,56 |
13. | Cluj | 70679 | 588 | 8,46 |
14. | Constanța | 53785 | 639 | 7,08 |
15. | Covasna | 9654 | 34 | 2,68 |
16. | Dâmbovița | 27090 | 317 | 4,73 |
17. | Dolj | 36465 | 458 | 7,48 |
18. | Galați | 33515 | 315 | 4,73 |
19. | Giurgiu | 14320 | 158 | 7,08 |
20. | Gorj | 11720 | 154 | 3,62 |
21. | Harghita | 10061 | 117 | 2,94 |
22. | Hunedoara | 27593 | 320 | 5,51 |
23. | Ialomița | 14181 | 274 | 7,09 |
24. | Iași | 55648 | 540 | 7,28 |
25. | Ilfov | 58661 | 475 | 15,49 |
26. | Maramureș | 26386 | 198 | 4,81 |
27. | Mehedinți | 12066 | 181 | 7,65 |
28. | Mureș | 28392 | 312 | 4,17 |
29. | Neamț | 24204 | 254 | 4,71 |
30. | Olt | 19695 | 342 | 6,28 |
31. | Prahova | 46017 | 500 | 7,56 |
32. | Satu Mare | 17336 | 100 | 3,63 |
33. | Sălaj | 14012 | 136 | 7,13 |
34. | Sibiu | 31342 | 438 | 5,63 |
35. | Suceava | 32259 | 273 | 4,55 |
36. | Teleorman | 18429 | 189 | 7,30 |
37. | Timiș | 70632 | 510 | 10,61 |
38. | Tulcea | 10309 | 133 | 4,67 |
39. | Vaslui | 21388 | 254 | 5,17 |
40. | Vâlcea | 20005 | 213 | 5,61 |
41. | Vrancea | 13610 | 143 | 3,94 |
42. | Mun. București | 241221 | 3119 | 15,10 |
43. | Din străinătate** | 1582 | 11 | |
44. | Cazuri noi nealocate pe județe |
22116* | 738 | |
TOTAL | 1.398.264 | 15.733 |