Șoferiță din Brașov. A lovit un copil de 14 ani, după care a fugit de la locul faptei

Last Updated on august 21, 2021 Un minor în vârstă de 14 ani, aflat în tabără în stațiunea Durău, a fost accidentat de o șoferiță care a părăsit locul accidentului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că o șoferiță în vâstă de 24 de ani, din Brașov, ar fi acroșat un copil în vârstă de 14 ani, din Gura Humorului, conducătoarea auto continuându-și deplasarea, scrie stiri-neamt.ro

Șoferiță din Brașov. A lovit un copil de 14 ani, după care a fugit de la locul faptei 1

Șoferița a fost identificată de polițiști și testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Potrivit unor surse, minorul se grăbea să urce în autocar și a traversat strada neregulamentar, iar conducătoarea auto susține că nu și-a dat seama că l-a acroșat.

Previous Story

Un urs problemă a fost capturat la Râșnov în zona Cetății Medievale și relocat

Next Story

(Video) Urși la un pas de atac împotriva unor turiști pe Transfăgărășan ce scot capul pe geamul mașinii ca să-l fotografieze