Șefa DSP Brașov a demisionat. Viceprimarul Flavia Boghiu: „Doamna dr. Neculau și-a îndeplinit onorabil misiunea și se întoarce la pacienții săi”

Last Updated on august 31, 2021 La debutul valului 4 al pandemiei, dr. Andrea Neculau a anunțat că demisionează din funcția de șef DSP Brașov.

Am fost la conducerea Direcției de Sănătate Publică Brașov un al și patru luni, adică aproximativ 500 de zile. Toată această perioadă am dedicat-o aproape exclusiv activității direcției.

În acest an am înțeles că locul meu este lângă pacient și am decis să mă întorc acolo. Mi-a plăcut rolul de administrator al sistemului sanitar din județul Brașov. Acest rol m-a îndepărtat de pacient. Rolul administrativ te îndepărtează de practică și nu cred că sunt pregătită să fac acest lucru”, a declarat luni, într-o conferință de presă, dr. Neculau, potrivit ziare.com.

Bzb anunță că Dr. Claudia Bularca va prelua conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, începând cu 1 septembrie, mandatul ei fiind unul interimar, până în 31 decembrie 2021.

Șefa DSP Brașov a demisionat. Viceprimarul Flavia Boghiu: „Doamna dr. Neculau și-a îndeplinit onorabil misiunea și se întoarce la pacienții săi” 1

Viceprimarul Flavia Boghiu:Am colaborat cu un profesionist desăvârșit și am cunoscut un om extraordinar – doamna dr. Andrea Neculau.
Am intrat în Primărie în plin val trei de COVID. A trebuit să luăm decizii grele, în situații care trebuiau gestionate urgent, lucid și într-o cât mai bună coordonare cu celelalte instituții. Tocmai de aceea o spun fără echivoc – mare noroc a avut Brașovul cu un astfel de om la conducerea DSP!

DSP Brașov , Viceprimarul Flavia Boghiu

O persoană calmă, calculată, asumată, responsabilă și creativă. Am organizat împreună campania de vaccinare la nivelul Municipiului și maratonul evenimentelor de vaccinare, am reușit să amenajăm centre de vaccinare mobile în cele mai neconvenționale locuri din oraș. Mii de mulțumiri merg și către personalul medical care a pus umărul la toate aceste eforturi.

Doamna dr. Neculau și-a îndeplinit onorabil misiunea și se întoarce la pacienții săi. A fost o plăcere și o onoare să lucrez alături de dumneavoastră!
Conducerea DSP Brașov va fi preluată de doamna dr. Claudia Bularca începând cu 1 septembrie, căreia îi urăm mult succes și o asigurăm de tot sprijinul nostru în activitatea sa”.

Advertisements
Previous Story

Mergi la Oktoberfest Brașov? Allen Coliban va da cepul butoiului cu Bere. Cum arată cortul principal

Next Story

Preot vedetă pe Facebook, după ce a alergat la un maraton din Predeal. „Lăudat fie domnul cu numărul 3067”