Brașov. Liceul Șaguna întrecut de Meșotă la Bac

Last Updated on iulie 5, 2021 Liceele Șaguna și Meșotă au o veche rivalitate. Anul acest câștigător la Bacalaureat este Meșotă.

Dacă în anii precedenţi eram obişnuiţi cu cel puţin patru şcoli în care promovabilitatea era de 100%, top din care Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ era nelipsit, anul acesta doar Colegiul Naţional „Doctor Ioan Meşotă” a obţinut această performanţă.

Brașov. Liceul Șaguna întrecut de Meșotă la Bac 1

Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov a dat în fiecare an cele mai multe medii de 10 la Bacalaureat. La fel s-a întâmplat şi anul acesta, însă şcoala nu a mai avut rată de promovare de 100%, potrivit Adevarul.

Trei medii de 10 s-au înregistrat în judeţul Braşov la Bacalaureat. Două dintre acestea au fost obţinute de absolvenţi ai Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” şi una de un absolvent al Colegiului Naţional „Unirea”.

„Rata cumulată de promovare, înainte de contestaţii, în judeţul Braşov este 73,96%, în creştere cu aproape 3 procente faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie – iulie a anului trecut, când a fost de 71,03%. Pentru promoţia curentă, rata de promovare este de 79,83%, iar pentru promoţiile anterioare de 31,05%”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Braşov, Valentin Bucur.

La Braşov au promovat 2.335 de candidaţi, dintr-un total de 3.157 de candidaţi prezenţi (2.777 candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, respectiv 380 de candidaţi prezenţi din promoţiile anterioare).

Numărul de candidaţi înscrişi în acest an a fost de 3.305.

Cele mai multe note de 10 au fost obţinute la Limba şi literatura română – 60. La două dintre probele la alegere – Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană şi Logică şi argumentare – au fost câte 47 de mote maxime. Dintre disciplinele obligatorii în funcţie de profilul şcolii, Istoria s-a dovedit superioară Matematicii, cu 39 de note de 10, faţă de 22, câte au fost la Matematică. La Limba şi literatura maternă s-au înregistrat doar 4 note de 10.

Previous Story

Video Brașov. Zona de la Lacul Noua blocată de mașini. „Mamele cu cărucioare fac slalom printre mașini pe mijlocul străzii deși trotuar exista dar el este ocupat de către mașini”

Next Story

(Video) Accident Brașov. O persoană a murit pe loc, alte două rănite, pe Șoseaua Cristianului