Fiul cosmonautului Dumitru Prunariu este NOUL director al TAROM

Last Updated on iunie 9, 2021 Cătălin Radu Prunariu, fiul cosmonautului brașovean  Dumitru Prunariu, a fost numit  noul director general al Tarom. El are io misiune aproape imposibilă, trebuie să pună ordine în hosul creat de angajările pe pile, la Tarom fiind angajate cele mai multe pile/neamuri dintre companiile de stat.

Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat și Tarom.

Fiul cosmonautului Dumitru Prunariu este NOUL director al TAROM 1

Cu toate acestea, compania aeriană națională a reușit să supraviețuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operațiunilor și exploatării unor noi oportunități pe segmentul zborurilor neregulate, spune comunicatul companiei, conform stiripesurse.ro.

Cătălin Prunariu își propune să implementeze și consolideze un model de operare eficient și durabil, prin adaptarea rolului companiei pe piața de transport aerian, atât la nivel național, cât și european, în scopul asigurării profitabilității și a stabilității pe termen lung. În acest sens, noul director general Tarom salută și continuă astfel demersurile începute de predecesorul său, Mihăiță Ursu.

„Finalizarea restructurării organizaționale și de personal, reînnoirea flotei de aeronave și uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activității comerciale și de marketing precum și digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar și transformarea acesteia în principalul jucător de pe piața transportului aerian din România”, transmite Cătălin Prunariu.

Cătălin Prunariu a început să lucreze în cadrul Tarom în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor și examinator. În paralel, între 2012 și 2017, a fost membru în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române. În perioada 2019-2020 a ocupat funcția de inspector-șef pentru operațiuni aeriene. A fost numit pe postul de director general al Tarom din funcția de director operațiuni zbor.

Previous Story

Aeroportul Brașov. „ADEVĂR sau PROVOCARE? ” Gabriel Andronache îi răspunde lui Tudor Benga

Next Story

Aer mai curat la Brașov? 1.000.000 de km parcurşi de 51 de autobuze electrice