Brașov. Control la Mall-ul AFI. Aproape jumătate din magazine nu au autorizație de funcționare

Last Updated on iunie 29, 2021 Nereguli grave la Mall-ul AFI din Brașov. După atâta timp de la deschidere magazinele nu au autorizație de funcționare.

Poliția Locală Brașov, prin Biroul Protecția Mediului și Activități Comerciale, a făcut în perioada 16 – 25 iunie o serie de verificări legate de modul în care sunt respectate prevederile OG nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, informează Biz Brașov.

Brașov. Control la Mall-ul AFI. Aproape jumătate din magazine nu au autorizație de funcționare 1

Astfel, controlul i-a vizat pe toți cei 141 de agenți economici care desfășoară activități comerciale în mall-ul AFI din Brașov. În urma acestei acțiuni, polițiștii locali au constatat că 60 dintre societățile inspectate nu dețineau autorizație de funcționare, motiv pentru care au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum total de 24.000 lei.

Verificările vor continua în toate zonele comerciale din oraș, astfel că, Poliția Locală Brașov le reamintește managerilor/administratorilor de firme că – după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și după obținerea certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare ori, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare – societatea comercială are obligația de a dobândi autorizație/acord de funcționare”, anunță Poliția Locală Brașov.

Previous Story

Allen Coliban: „Brașovul se apropie de un transport municipal 70% verde“. În timp ce trotuarele sunt ocupate de mașini. Smart City

Next Story

Flavia Boghiu: Autobuzul etajat își reia circulația pe traseul Brașov – Poiana Brașov