O jurnalistă din Brașov a descoperit cazul ursului Arthur ucis de un prinț

Last Updated on mai 6, 2021 O jurnalistă din Brașov a descoperit cazul ursului Arthur ucis de un prinț. Ea lucrează la Pro Tv.

Vitalie Cojocari:Toți oamenii regelui… Arthur! Acest text nu va fi despre urs. Este despre jurnalista care a descoperit toate detaliile uciderii ursului Arthur!
Animalul a fost supranumit de presa internațională regele urșilor datorită mărimii sale impresionante. Știți deja foarte multe despre caz. Ceea ce nu știți este că în spatele dezvăluirilor stă o jurnalistă harnică, deșteaptă, sufletistă și modestă.

O jurnalistă din Brașov a descoperit cazul ursului Arthur ucis de un prinț 1

Subiectul s-a rostogolit în presa națională și internațională, dar a pornit de la un pont pe care l-a descoperit și anchetat jurnalista despre care o să fie vorba în acest text. Este mai lung, dar povestea din spatele poveștii merită timpul vostru.

În Joia Mare, când toată România se pregătea de Paște, jurnalista a urcat în mașină împreună cu doi colegi, un cameraman, un șofer, au lăsat în urmă toate pregătirile de Paște, familia, interesele personale și s-au pus pe cercetat urmele unei vânători considerate ilegale în acest moment de ecologiștii români. Nu și de autorități.
Fără curajul ei, fără determinarea și dorința de a scoate detaliile vânătorii la suprafață, nimeni nu ar fi știut despre un prinț austriac din Liechtenstein care a ucis ”regele urșilor” din România.

Jurnalista se numește Ramona Alexandra Tintea. Cameramanul – Cristian Iordache. Șoferul – Miron Nita.

Ramona este o mână de fată care s-a luat la trântă cu una dintre mafiile care a supraviețuit tuturor puterilor, care s-au perindat în România.
Ramona este jurnalistă la Știrile PRO TV, unde a făcut o serie de anchete spectaculoase și pentru campania Inspectorul PRO. Are experiență și are un fler deosebit pentru astfel de subiecte. Pentru că este un jurnalist care își respectă meseria, are surse, iar sursele i-au povestit despre această vânătoare.

Și-a dat seama că este ceva în neregulă când căutat mai multe detalii. A și scos acte pe care le-a studiat cu multă meticulozitate. A realizat că stă pe un subiect important. Cum vă spuneam, în săptămâna Mare a plecat la munte să îl investigheze.

Ca să fie sigură că toate informațiile pe care le-a pus cap la cap sunt corecte, a contactat unul din cele mai pricepute ONG-uri de mediu din România. Este vorba de Agent Green, anchetele căruia au scos la iveală o mulțime de tăieri ilegale și activități de mediu necurate. Agent Green i-a confirmat bănuielile. Ramona a mers apoi la toate autoritățile implicate, a luat la rând autoritățile locale din zonă, asociațiile de vânători, le-a cerut tuturor puncte de vedere. A făcut cereri la Garda de Mediu, la Ministerul Mediului.

O jurnalistă din Brașov a descoperit cazul ursului Arthur ucis de un prinț 2

Marți, când avea toate informațiile confirmate, când a obținut și o reacție de la prinț, a publicat materialul la Știrile PRO TV. L-ați văzut cu toții. A doua zi, presa românească și internațională vuia de acest scandal fără precedent.

Ramona fost contactată și de presa din Austria. A povestit detaliile anchetei sale pentru unul din cele mai mari și mai cunoscute ziare din Austria, Kronen Zeitung. Acolo vorbește despre vânătoarea pe care a documentat-o și v-a prezentat-o pe larg.

Cam acestea sunt informațiile din spatele anchetei despre prințul austriac și regele Urs român. Și aceștia sunt oamenii regelui Urs, Ramona, Cristi și Miron!

Electra Ghiza: „Ramona Alexandra Tintea este unul dintre cei mai tenace reporteri pe care îi știu. Investigativă, perseverentă, atentă la detalii, cu fler și prezență de spirit, nu se lasă până nu izbândește.

“Ursul Arthur” este “pontul” Ramonei. Exemplar documentat și realizat. Și, sunt convinsă, il va urmări până în pânzele albe!
Bravo, Ramona! Te iubește meseria!
PS – e brașoveancă de-a noastră!”

Advertisements
Previous Story

Brașov. Allen Coliban explică ce se întâmplă cu locurile de parcare, după rezilierea contractului cu P&P

Next Story

Accident Brașov. Trei mașini lovite pe Șoseaua Cristianului