Last Updated on martie 21, 2021 Două persoane, care au participat ieri la protestul anti-mască din Centrul Civic, au fost amendate pentru că nu purtau mască.
O a treia sancţiune, sub formă de avertisment, a fost aplicată organizatorului, pe motiv că numărul de participanţi pentru care s-a obţinut autorizaţia pentru protest a fost depăşit, transmite G4Media.
Doi dintre participanţii la protestul anti-restricţii organizat sâmbătă după amiază la Braşov şi la care au luat parte în jur de 150 de persoane, multe dintre ele fără a purta masca sanitară de protecţie, au fost sancţionaţi de către jandarmi.
Potrivit oficialilor Jandarmeriei Braşov, jandarmii au aplicat două amenzi, una de 500 de lei, a doua în valoare de 1000 de lei pentru refuzul de a purta mască de protecţie.
Jandarmii au aplicat şi o a treia sancţiune, un avertisment dat organizatorului evenimentului, pentru că la manifestaţie au participat aproximativ 150 de persoane, în condiţiile în care autorizaţia pentru adunare prevedea prezenţa a o sută de participanţi.
Protestul de la Braşov a avut loc în Centrul Civic şi a reunit oameni de toate vârstele, nemulţumiţi de restricţiile impuse de autorităţi în contextul crizei sanitare. Oamenii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de restricţiile impuse unor activităţi economice, faţă de faptul că trebuie să poarte mască de protecţie, să respecte reguli de distanţare fizică, au spus „Tatăl nostru”, au cântat imnul naţional iar la un moment dat s-au prins într-o horă a unirii.