Braşov – Bucureşti, prima cursă de pe Aeroportul Braşov? Aeroportul Internaţional Braşov, subiectul unui concurs de proiecte adresat studenţilor Facultăţii de Inginerie Aerospaţială

Last Updated on martie 17, 2021 Aeroportul Internaţional Braşov a devenit subiectul unui concurs de proiecte adresat studenţilor Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii „Politehnica” din Bucureşti.

Dr. Dorin Ivaşcu, director al Romanian Airport Services şi cadru universitar la facultatea menţionată, le-a propus studenţilor din anul III să formeze cinci echipe şi fiecare să creeze o companie aeriană, în conformitate cu cerinţele Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), care să aibă zboruri pe ruta Bucureşti – Braşov sau Bucureşti – Caransebeş, cu unul din următoarele tipuri de avioane: Let 410, Beechcraft 1900D, respectiv Cressna Caravan.

Braşov - Bucureşti, prima cursă de pe Aeroportul Braşov? Aeroportul Internaţional Braşov, subiectul unui concurs de proiecte adresat studenţilor Facultăţii de Inginerie Aerospaţială 1

Este vorba despre avioane cu o capacitate de maximum 19 locuri, care pot fi utilizate pentru zboruri la vedere.

Produsul final al studenţilor trebuie să fie un studiu de fezabilitate care, pe de o parte, să convingă oamenii de afaceri să investească în proiect, iar pe de altă parte, să determine administraţia judeţeană să susţină operarea respectivei companii, acordându-i statutul de „Public Service Obligation”.

Practic, studenţii trebuie să construiască o afacere durabilă, pe baza unui plan de afaceri rezultat în urma cercetării de piaţă privind nevoile de transport.

Temele propuse de noi sunt foarte reale şi au legătură cu realitatea imediată, existând interesul de a fi materializate. O implicare bună, obiective clare şi o echipă profesionistă care să conducă procesul de obţinere a Certificatului de Operator Aerian (AOC) emis de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru operaţiunile de transport aerian comercial – CAT (de marfă, pasageri, mixt), precum şi personalizarea întreprinderii într-un cadru de reglementare al EASA vor conduce la obţinerea unor calificative maximale pentru echipa câştigătoare”, precizează dr. Dorin Ivaşcu.

Concursul se va desfăşura pe perioada semestrului al II-lea din acest an universitar. La final, prezentarea proiectelor va fi publică, iar pe lângă profesori din cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială şi îndrumători, vor fi invitaţi să participe reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Braşov, ai echipei de implementare a proiectului Aeroportului Internaţional Braşov, precum şi potenţiali investitori.

„Ne bucurăm că domnul profesor Dorin Ivaşcu, o personalitate a domeniului aeronautic românesc, s-a gândit la Aeroportul Braşov atunci când a ales temele de concurs. Dorim să valorificăm proiectele studenţilor, în ideea de a deschide în acest an o rută aeriană Braşov – Bucureşti, care să fie operată cu regularitate. Ne propunem să începem operarea cât mai curând, iar în primă fază zborurile spre Bucureşti sunt perfect fezabile”, spune Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov.

Adrian Ioan Veştea: „Salut iniţiativa universitarilor bucureşteni de a-i provoca pe studenţi să propună soluţii viabile pentru operaţionalizarea Aeroportului de la Ghimbav. Ne dorim să putem aplica rezultatele muncii lor, iar pe viitor să le dăm ocazia de a face stagii de practică şi chiar de a se angaja în cadrul Aeroportului nostru.

Astfel, #Aeroportul Internaţional #Braşov a devenit subiectul unui concurs de proiecte destinat studenţilor Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii „Politehnica” din #Bucureşti.

Dr. Dorin Ivaşcu, director al Romanian #Airport Services şi cadru universitar la facultatea menţionată, le-a propus studenţilor din anul III să formeze cinci echipe şi fiecare să creeze o companie aeriană, în conformitate cu cerinţele Agenţiei Europene de #Siguranţă a Aviaţiei (EASA), care să aibă zboruri pe ruta Bucureşti – Braşov sau Bucureşti – Caransebeş, cu unul din următoarele tipuri de avioane: Let 410, Beechcraft 1900D, respectiv Cressna Caravan.
Mă bucură atenția de care Aeroportul Brașov se bucură, în medii diverse, dar și mai tare mă bucură interesul tinerilor de a afla mai multe despre acest obiectiv! Legăm Brașovul de restul țării și #construim pentru viitor! ”

Advertisements
Previous Story

Iarnă iar la Brașov. 5 copaci prăbușiți, 45 de utilaje de deszăpezire pe străzi. Anunțul Primăriei

Next Story

Foto/Video Brașov. Copaci prăbușiți din cauza ninsorii masive din ultimele ore