Românca depistată cu Covid-19, care a leșinat în avionul spre Madrid, a ignorat carantina și a mers la o înmormântare în Brașov. Reacția lui Raed Arafat

Last Updated on ianuarie 21, 2021 Situație de urgență pe Aeroportul din Timișoara unde un avion a aterizat de urgență după ce o pasageră a leşinat. Femeia venise acum o săptămână din Spania și era infectată cu coronavirus. A participat la o înmormântare din Brașov.

Spania este pe lista ţărilor galbene şi, potrivit legii, femeia ar fi trebuit să stea în carantină timp de două săptămâni, potrivit Observator TV.

Românca depistată cu Covid-19, care a leșinat în avionul spre Madrid, a ignorat carantina și a mers la o înmormântare în Brașov. Reacția lui Raed Arafat 1
Avionul era aproape de Belgrad, dar echipajul a decis să nu mai continue cursa şi să se întoarcă pe cel mai apropiat aeroport românesc, adică la Timişoara. Aici, femeia a fost aşteptată de o ambulanţă. I s-a făcut un test rapid, iar rezultatul a fost pozitiv la coronavirus. Pasagera a fost dusă la spital.

Ramona Gâdea, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Timișoara: ”Acuzând dureri toracice, dispnee, dureri absominale, a fost preluată de către medicii noştri. I s-au făcut alte două teste în interiorul spitalului nostru, de asemenea, pozitive. Pacienta este stabilă momentan. Suspiciunea este de sindrom coronarian acut”.

Până când a aterizat de urgenţă, au trecut aproape două ore, timp în care femeia a pus în pericol un avion întreg, de la pasageri, la echipajul din cabină care i-a acordat primul ajutor.

Femeia, în vârstă de 65 de ani, lucrează de 17 ani în Spania. A ajuns în urmă cu o săptămână în ţară, tot cu avionul. A aterizat pe Aeroportul Otopeni, apoi a mers la o înmormântare, în judeţul Braşov.

Raed Arafat, şeful DSU: ”De luni de zile, vorbim noi de faptul că, dacă omul e negativ, nu înseamnă că rămâne negativ. A fost negativă, în două zile s-a pozitivat”.

Previous Story

Brașov. Nicio avertizare de la Primărie. Paul: „Bartolomeu Nord mai poluat ca Mumbai. Cel mai groaznic aer!”

Next Story

(Foto) Aglomerație în Poiana Brașov. „Pe lângă faptul ca nu era nimeni de la politie pentru a mai atrage atenția asupra purtării măștii sau distanțării, am remarcat ca a sari peste rand ne caracterizează pe o mulțime dintre noi”