Brașov. Restaurante și cafenele deschise în alte 5 localități. Rata de infectare a scăzut sub 3

Last Updated on ianuarie 5, 2021 Alte 5 localități din județul Brașov au voie să redeschidă restaurantele și cafenelele după ce rata de infectare a scăzut sub 3.  Rata de infectare în municipiul Brașov este de 3,54.

Instituția Prefectului Județul Brașov: „Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 2/2021, care prevede următoarele:
► Art.1 Având în vedere faptul că rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 nu a scăzut sub valoarea de 3/1000 de locuitori, se mențin pentru o perioadă de 14 zile măsurile dispuse prin Hotărârea nr. 70 din 22 decembrie 2020, emisă de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov, în unitatea administrativ-teritorială Brașov.

Brașov. Restaurante și cafenele deschise în alte 5 localități. Rata de infectare a scăzut sub 3 1

► Art.2 Ca urmare a scăderii ratei de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, în unitățile administrativ-teritoriale: Săcele, Râșnov, Codlea, Cristian, Moieciu, se vor aplica prevederile H.G. nr.1065/11.12.2020 pentru rata de incidență corespunzătoare.

► Art.3 Începând cu data de 06.01.2021, ora 0:00 în unitatea administrativ-teritorială menționată la art. 1 se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr.1065/11.12.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, corespunzătoare ratei de incidență de peste 3/1000 de locuitori”.

Oraşul Râșnov: „Având în vedere faptul că incidența cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS COV 2, la Râșnov a scăzut sub 3 cazuri la 1000 de locuitori, unele activități vor putea fi reluate, bineînțeles cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1065/11.12.2020 pentru rata de incidență corespunzătoare.

Reluarea parțială a activităților a fost posibilă cu ajutorul vostru pentru că ați respectat măsurile impuse de autorități și ați limitat pe cât posibil răspândirea virsului. Incidența a scăzut mult la Râșnov ajungând, în unele zile, chiar sub 2 cazuri la 1000 de locuitori. Astăzi valoarea indicelui de referință era de 2,14 cazuri la 1000 de locuitori.

În noile condiții activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului”.

Previous Story

Brașov. Primarul Allen Coliban, reacție întârziată după dezastrul auto din Centru: „Sunt născut și crescut în Șchei, dar niciodată nu a existat un asemenea trafic precum cel din 2 ianuarie”

Next Story

(Video) Accident Brașov. 10 mașini lovite, ciocnire în lanț pe Ocolitoare. Ivan: „M-am dat jos din masina si am cazut jos, era gheata”