Braşov va avea de anul viitor 925 de locuri în creşe, 120 în plus

Last Updated on noiembrie 25, 2020 Primăria Brașov anunță că de anul viitor vor fi disponibile 120 de noi locuri la creșă pentru cei mici.

O creșă va fi dată în folosinţă pe strada Apollo nr. 2 (cu o capacitate de 80 de locuri), iar la Creşa nr. 5 de pe strada Tudor Valdimirescu nr. 33 se vor organiza două grupe de copii la parterul clădirii (40 de locuri).

Braşov va avea de anul viitor 925 de locuri în creşe, 120 în plus 1

Având în vedere că numărul de locuri va fi mai mare, schema de personal a Serviciului Public de Administrare Creşe Braşov va trebui suplimentată, anunță bzb.ro. 
Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local ce va fi dezbătut în şedinţa de plen de vineri, schema de personal a Creşei nr. 5 va fi suplimentată cu 8 posturi, de la 35 la 43 de angajaţi.

La Creşa nr. 9, de pe strada Apollo, vor fi angajate 41 de persoane, dintre care 12 educatoare şi 24 de îngrijitoare.

În prezent, capacitatea totală a celor 8 creşe din municipiul Braşov este de 805 locuri, iar din 2021 va ajunge la 925 de locuri. Totuşi, aceste creşe vor putea funcţiona la capacitatea maximă doar în cazul în care vor fi eliminate măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

În acest moment, toate creşele din municipiul Braşov sunt închise, din cauza epidemiei de coronavirus.

Previous Story

Primăria Brașov se implică în spitalele brașovene. Zona din faţa Spitalului de Boli Infecţioase Braşov a fost reconfigurată pentru a se scurta coada de braşoveni care aşteaptă testarea

Next Story

BREAKING – 9739 de noi cazuri de COVID-19, la nivel național. Situația la Brașov