Video Brașov. Allen Coliban: „Îmi cer scuze tuturor, a fost o greșeală stupidă”

Last Updated on noiembrie 11, 2020 Allen Coliban și-a cerut scuze marți seara în Jurnalul Primarului pentru greșeala făcută cu CV-ul. El declară subiectul închis și spune că lucrurile pe care le va face la Primărie vor fi mai importante decât trecutul său.

Allen Coliban, citat de mytex.ro: „În CV nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri. Este rubrica «Educaţie» şi sunt cinci ani pe care i-am făcut la Automatică şi Calculatoare. Povestea ţine de o problemă şi de aspecte personale.

Video Brașov. Allen Coliban: „Îmi cer scuze tuturor, a fost o greșeală stupidă” 1

În 2002, când eram student al acestei facultăţi, a decedat tatăl meu. Am rămas întreţinător al bunicii mele, diagnosticată cu Alzheimer, lucru care m-a obligat să stau mai mutl și în final să mă mut înapoi la Braşov.

În 2005 am terminat anul 5, ar mai fi trebuit să închid două laboratoare pe care nu am putut să le echivalez. Aceasta a fost decizia profesorilor. Examenele mi le dădusem. Ar fi trebuit să recuperez aceste două laboratoare – asta însemna un semestru petrecut la Bucureşti, lucru pe care nu mi-l mai permiteam.

O regret, îmi cer scuze tuturor, mai ales celor care mi-au fost și îmi sunt alături. Înțeleg și criticile și dezamăgirea. Este greu și la nivel personal, chiar dacă pare că suntem dintr-un alt material sau că e normal ca un politician să mintă.

Mă afectează când se întâmplă astfel de situații, când știu că am dezamăgit. Pentru asta îmi pare foarte rău și îmi cer scuze în fața voastră. Sper că am reușit să lămuresc, consider că este modul normal de-a mă prezenta în fața voastră și un punct de a repara această greșeală.

În rest, probabil că anii ce vor veni și lucrurile pe care le voi reuși în politică vor vorbi mai mult despre mine decât aceste lucruri din trecutul meu”.
Vezi aici Video:

Radu Laurentiu Dan Popescu: „Toți (cei de care dau eu pe net) care se arată indignați de faptul că Allen Coliban nu și-a dat licența sunt oameni care au lucrat sau activează la buget.

Se pare că e un pattern moștenit din comunism în care diploma bătea competența.
Niciunul din mediul privat nu consideră asta ca o anormalitate, pentru că în mediul privat, diploma nu face 2 bani”.

Previous Story

Brașov. Alexandra: „Bunica mea e dispărută de aproximativ 24 de ore. A dispărut in zona cartierului NOUA Brașov. După o zi întreagă de căutări nu a fost încă găsită. Spitale, câmpuri, azile, cimitire nimic”

Next Story

440 de braşoveni găsiţi pe străzi, 53 amendaţi pentru că nu aveau Declarație pe proprie răspundere