Last Updated on noiembrie 25, 2020 Primarul Allen Coliban pregătește un eveniment de anvergură la Brașov, pe modelul Untold, Neversea sau Electric Castle. Acesta spune că a avut deja discuții cu organizatorii acestor festivaluri.
„Cerbul de Aur este un brand care aparţine Televiziunii Române, dar este un eveniment de tradiţie al Braşovului, un eveniment care necesită o regândire, probabil un nou concept… În ultimele săptămâni am avut întâlniri cu organizatorii de la Untoald şi Neversea pe de o parte, cu organizatorii de la Electric Castle pe de alta.
Amândouă echipe şi-au exprimat intenţia şi dorinţa de a face evenimente mari la Braşov. Evenimente care în alte zone, mă refer la Cluj, mă refer la Bontida, mă refer la Mamaia, în alte zone au produs beneficii certe.
Suntem în aceste discuţii, ca un nivel de timp, vorbim de anii următori, adică cel târziu 2022. Prin urmare, sper, dacă nu anul viitor, peste doi ani Braşovul să aibă evenimente relevante mai ales pe segmentul acesta de public tânăr, dar nu numai pentru că sunt evenimente care se adresează unui public generalist şi evenimente care atrag foarte mulţi români spre aceste destinaţii, spre Braşov, spre poiana Braşov.” a spus Allen Coliban, primarul Braşovului, citat de brasov.net.
Discuţiile sunt încă la început, deocamdată nu se cunoaşte nici numele festivalului şi nici conceptul acestuia. „Legat de concept, legat de denumire, vom avea suficient timp să discutăm, toate la vremea lor. Ce vă pot spune este că Braşovul devine interesant pentru organizatorii de festivaluri mari.” , a continuat Allen Coliban.
Nu toți sunt încrezători într-un asemenea proiect.
Romulus Oprica: „Ipoteza de lucru: postarea de pe Insta nu-i apartine lui Allen Coliban, ci PR-ului lui (Nico C. Cîrjan?), care doar s-a grabit putin. Mai mult, speculez ca a fost ca la Radio Erevan: au fost contactati, dar nu primarul de catre ei, ci ei de catre PR(imar).
Acum… e bine sa discuti cu cat mai multi, evident, dar cei cu care discuti arata ce strategie ai (sau n-ai). Si ce transmiti in spatiul public iti consolideaza sau erodeaza increderea”