Last Updated on septembrie 6, 2020 Mihai Codruț Nanu, candidat independent la Consiliul Local, continuă să-și prezinte viziunea pentru Brașov. Peste 4 ani este bun de primar.
Mihai Codruț Nanu: „Brașovul nu numai că este cel mai frumos oraș din România, va trebui să asigure și cea mai bună calitate a vieții locuitorilor săi.
De mai bine de cinci ani locuiesc in cartierul Avantgarden Bartolomeu, unde am văzut pe propria piele cum e sa trăiești intr-un cartier nou, cu nevoi specifice, cu familii tinere, cartierul cu cei mai mulți copii la mia de locuitori.
Ma adresez în primul rând tinerilor brașoveni, tinerelor familii – eu însumi fiind proaspăt căsătorit, familii care astăzi au probleme cu înscrierea copiilor la creșe, unde nu sunt locuri destule la grădinițe, unde pentru a asigura copilului o educație bună trebuie sa-i cauți loc intr-o școală din centru, pentru ca oricum cea din cartier a devenit neîncăpătoare în multe zone ale orașului.
✅CREȘE, GRĂDINIȚE ȘI ȘCOLI ÎN ZONELE CU DEZVOLTARE IMOBILIARĂ.
Cele 8 creșe din Brasov asigura doar 805 locuri pentru copiii noștri, locuri total insifucente, deoarece anul trecut au fost peste 1600 de cereri, deci mai multe de dublu. In cartierul meu, Avantgarden, am inițiat o petiție acum doi ani pentru creșă, grădinița de stat și corp nou de școala in zona Bartolomeu. Pentru creșă și grădinița dezvoltatorul din zona a donat doua terenuri primăriei, acum sunt in stadiu de proiectare a clădirilor, pentru corpul de școală se propune exproprierea unui teren al unei foste platforme industriale. Problema creșelor va rămâne chiar dacă astăzi sunt in diverse stadii unele și în Astra și în Tractorul, ele având capacitați de 60-80 de locuri fiecare.
✅ HCL PENTRU MUTAREA POLUĂRII INDUSTRIALE ÎN AFARA ZONEI LOCUITE. Poluarea industrială care reprezintă mai mult de 50% din total poluare în Brașov, dar nu are nicio măsură prevăzută in Planul de Îmbunătățire a Calității Aerului.
Degeaba ne lăudăm în campanie că a dispărut poluarea din Brașov, infringementul există încă la Curtea Europeană de Justiție, iar locuitorii orașului încă simt cât de urât miroase în multe cartiere în mod recurent. Atât în zona Bartolomeu, dar și în alte cartiere există poluatori care încă produc, unii chiar și după ce le-a expirat autorizația de funcționare. Voi propune in viitorul consiliu local o hotărâre prin care aceste activități industriale poluante sa nu mai poată avea loc in zona locuita.
✅PARCURI ÎN CARTIERE, între blocuri. Altă problema cu care se confrunta nu numai cartierele noi, ci întreg Brașovul este cea a parcurilor și a spațiilor verzi în general. Nu avem destule parcuri, deși unii considera ca norocul de a fi lângă munți, de a avea Tampa atât de aproape de oraș poate compensa lipsa spațiilor verzi. Nu e deloc așa, parcurile trebuie sa fie în cartiere, între betoane, la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de locuința.
La o cercetare mai amănunțită am descoperit că 40% din spațiul verde din Bartolomeu este reprezentat de Cimitirul Municipal, iar zona aceasta nu are nici măcar o tentativa de parc adevărat. Pentru aceasta, propun expropierea unor terenuri între zona veche de Bartolomeu Nord și Avantgarden, pentru a crea o punte de legătura de interacțiune între locuitorii din cartierul vechi și noua zonă în plină dezvoltare. De asemenea, susțin crearea unor zone verzi și in zona Tractorul, Triaj și cartierul Astra, profund văduvit de parcuri generoase.
✅REFACEREA REȚELEI DE CANALIZARE PLUVIALĂ ÎN TOT ORAȘUL, RIDICAREA CĂII FERATE PE ESTACADE ÎN ASTRA ȘI BARTOLOMEU. Vedem cu toții cum se inundă Brașovul de câțiva ani când plouă, uneori și de două ori pe săptămână. A arunca vina doar pe unii cetățeni care înfundă canalizarea nu ține loc de soluții reale și nici măcar nu e singura explicație a fenomenului. Canalizarea pluvială a orașului fie nu există, fiind laolaltă cu cea menajeră, fie unele rigole au fost acoperite de asfalt. E jenant, dar cred că prima urgență de infrastructură a orașului trebuie să înceapă din măruntaiele pământului, să avem o canalizare pluvială extinsă pe tot orașul și corect dimensionată maximelor de precipitații din ziua de astăzi.
Pe partea de infrastructură rutieră, atât zona Astra – Steagu, cât și zona Bartolomeu au o problema de dezvoltare și de acces in oraș din cauza caii ferate. Se tot vorbește de poduri la Micsunica mai sus sau mai jos in funcție de influențele partidelor politice, la fel și de pasaje sub și supraterane la intersecția De Mijloc, Lunga, la podul de la Hornbach spre Str Institutului. Cred ca cea mai potrivită soluție este ridicarea caii ferate pe estacade, este vorba doar de 1,5 km in zona Astra și 2km in zona Bartolomeu, cu minime modificări ale gării Bartolomeu.
Astfel, s-ar putea mult mai ușor face tranzitul in zonele sensibile strangulate de calea ferată, soluția cu estacade fiind de 5-6 ori mai ieftină decât soluția ideală de îngropare a caii ferate.
În ceea ce privesc celelalte probleme de trafic, mi-am expus aici mai pe larg viziunea http://mihainanu.ro/cum-rezolvam-problema-traficului-in-brasov/
✅ TEATRU DE CARTIER ÎN TOATE ZONELE ORAȘULUI. Pe partea de cultură, susțin crearea unor mini-festivaluri și teatre de cartier care pot avea loc atât in aer liber, cât și in centrele culturale sau chiar in școlile de cartier, după modelul din Sibiu, un proiect implementat acolo cu succes și care aduce cultura mai aproape de oameni.
Brașovul trebuie să aibă niște festivaluri de muzică adevărate, așa cum are Clujul, iar Cerbul de Aur trebuie să devină un festival retro organizat indoor undeva la Teatrul Dramatic sau în altă locație asemănătoare. Cu tot respectul pentru cei 52 de ani de tradiție, este un festival depășit în 2020.
Mă veți găsi pe POZIȚIA 17 A BULETINULUI DE VOT LA CONSILIUL LOCAL.
Consilierul de pe #StradaTa”