Last Updated on septembrie 18, 2020 Autoritățile medicale din Brașov se pregătesc pentru vaccinarea anti-gripală. 9.700 de doze de vaccin antigripal vor fi trimise de la Ministerul Sănătății, primele seruri vor ajunge săptămâna viitoare.
„Există grupe de risc. Am primit indicație privitoare la grupele de risc între care intră, în principal, persoanele vârstice, persoanele cu boli cronice, din instituții, personalul medical, gravidele, copiii mici.
Sigur că acestea fiind primele categorii luate în calcul și cu siguranță neacoperitor față de nevoi, vom prioritiza distribuirea.
Anul ăsta suntem interesați să îl facem devreme pentru că simptomele de gripă și simptomele Covid se pot confunda. E clar că fiind o boală virală cu manifestare respiratorie la un moment dat vom fi în dificultate să știm ce este.
Prin urmare, cu cât protejăm mai mult de gripă, cu atât suntem siguri de ceea ce avem în față. ”, a spus directorul DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, potrivit Biz Brasov.ro