Brașov.160 de persoane amendate pentru că nu au purtat masca în spații publice închise sau în locuri aglomerate

Last Updated on august 9, 2020 Prefectura anunță că polițiștii au dat 160 de amenzi brașovenilor care nu purtau mască în locurile obligatorii.

Instituția Prefectului Județul Brașov: „Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

Brașov.160 de persoane amendate pentru că nu au purtat masca în spații publice închise sau în locuri aglomerate 1

Au fost desfășurate activități de verificare cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

Cu ocazia activităților desfășurate, în cursul zilei de 08 august 2020, la nivelul județului Brașov au fost verificate 342 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate.

De asemenea, au fost aplicate 300 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 160 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 40 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicie, 77 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R, privind circulația pe drumurile publice, 2 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, 2 pentru nerespectarea prevederilor O.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Totodată, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 3 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 553/2020, 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992, privind protecția consumatorilor și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 34/2008.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 40.400 lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare în vederea protejării populației prin prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!”

Previous Story

Brașov. “S-a pierdut Ilinca!” O fetiță de 3 ani din Bacău s-a pierdut astăzi în Piața Sfatului. Ea a fost găsită de polițiștii locali care au primit o scrisoare de mulțumire

Next Story

Medicul Andreea Moldovan: „Este tragic că există încă oameni care pun în dubiu existenţa virusului”