Last Updated on iulie 21, 2020 Actorul Marius Popa a povestit pe Facebook cum a fost la un pas să fie spulberat de tren după ce a încercat să ajute o șoferiță are a ajuns cu mașina pe linia ferată între Brașov și Hărman.
Marius Popa: „Ironiile unei zile normale de duminică. Ploua torențial iar eu mă îndreptam dinspre Brașov spre Sfântu Gheorghe. Înainte de Hărman, văd o mașină ieșită în decor și observ mișcare. Îmi dau seama că sunt prima mașină ajunsă la locul accidentului.
Opresc, intru prin bălării și văd o mașină avariată rău, oprită pe calea ferată. O mamă își scotea copilul din mașină și de pe bancheta din spate încerca să iasă o bătrânică. Cazul clasic, un idiot le-a tăiat fața, șoferița a încercat să-l evite și a ieșit în decor. Idiotul nu a oprit.
Mă asigur că e toată lumea ok, trimit bătrânica și copilul la mine în mașină, mama rămâne la telefon cu 112. Încep să evaluez dacă pot scoate mașina avariată de pe șina de tren, să nu cumva să iasă vreo treabă și mai nasoală. Deși am un 4X4, îmi dau seama că nu pot ajunge cu mașina mea până acolo să o tractez, terenul fiind accidentat și ud. Merg la fierătanie și încerc să deschid ușa șoferului. Merge. Adulmec să mă prind dacă miroase a benzină. Totul ok. Mă strecor printre fiare și cioburi înăuntru și pornesc motorul. Pornește. Perfect!
Ironia 1. Deși mașina pornește și cutia de viteze funcționează, roțile patinează pe șina udă. Nu o pot mișca.
Ironia 2. E, aici e aici! Prin parbrizul făcut cioburi văd că cea mai sumbră presupunere a mea se adeverește: vine trenul.
Ironia 3. Când am intrat în mașină, s-a închis portiera șoferului și acum îmi dau seama că sunt blocat înăuntru. Yeeeeey! Nu găsesc mânerul de deschis portiera. Fiind atât de avariată, printre cioburi, plastic și fier, nimic nu era la locul lui. Super! Iată-mă într-o poziție de șah în care am intrat ca fraierul.
Încerc să fac cu farurile spre tren. Sper să meargă, altfel, rămas bun, Batmane!
Hmmmm, trebuie să gândesc repede! Portiera din dreapta era deschisă dar… ironia 4: habitaclul fiind avariat, nu am nicio variantă să ajung să ies prin ușa din dreapta.
Continuu să fac cu farurile cu o mână (speram să meargă) și pe cealaltă o bag adânc printre cioburile portierei să caut mânerul… Mă tai puțin dar… yeeey, îl găsesc. Sper să meargă! Yeeeeey, reușesc să deschid portiera. Trenul se apropia. Ies cu greu din mașină, cu agilitatea animalului încolțit.
Șoferița, cu telefonul la ureche, negândind logic în acele momente, încearcă să ajungă la mașină ca să o scoată de pe șine.
Urlu la ea să se distanțeze și să lase fierătania să fie lovită de tren. Mai sunt sub 100 de metri până ajunge trenul. Decid să rămân pe șină și să fac gesturi largi în speranța că poate opri.
Încep să se audă scârțâituri de frână. Din fericire, nu e un tren întreg ci doar o locomotivă cu un singur vagon care ducea probabil oameni la muncă… Reușește să se oprească la vreo 10-15 metri de noi. Mecanicul văzuse toate semnalele (yeeey!), pentru că altfel, din cauza ploii, nu prea cred că avea vreo șansă să vadă situația și să oprească la timp.
Coboară vreo 5 oameni, și reușim să scoatem mașina de pe șină, și să o punem pe un drum de pământ, mai în câmp.
Vine poliția, mai opresc niște mașini (târziu, nenică!), totul ok. Întreb polițiștii dacă pot pleca, și îmi confirmă. Mă surprinde tonul frumos cu care îmi mulțumesc că am oprit și că m-am implicat!
Ud leoarcă, îmi fac pozele pentru Facebook (deh…!) și plec spre casă. Ajung în Sfântu Gheorghe.
Ironia 5: un Seat alb zace pe trotuar înfipt într-un stâlp și un un pomișor. Râd nervos. Ce zi de doi lei! Cum eram deja obișnuit, mă dau jos să văd dacă are cineva nevoie de ajutor. Totul e ok.
Ajung acasă. Deși aveam în plan să mă odihnesc puțin de prânz, acum vreau o bere. Ba nu, un whisky ceva…”
