Brașov. Spitalul Regional reluat de la Zero. Ministerul Sănătății a schimbat județele beneficiare

Last Updated on iulie 17, 2020 Spitalul Regional a fost blocat de Guvernul PNL iar acum totul se reia de la zero. Guvernul a schimbat județele arondate astfel că de abia de acum se pot face studii de fezabilitate. Cum La județul Brașov au fost arondate județele Covasna și Harghita, nu sunt speranțe că acest spital va fi unul mare, regional. Totul se raportează la numărul de locuitori iar cu două județe micuțe nu se poate obține finanțare serioasă.

Ministrul Sănătății: „Am pus în dezbatere publică ordinul. După trecerea acestui termen și publicarea lui în Monitorul Oficial, el devine oficial. După acest moment, avem startul oficial la tot ce înseamnă studiul de fezabilitate la un nou spital regional. Acest ordin specifică tocmai arondarea județelor Harghita și Covasna la centrul universitar Brașov, și deci încadrarea ca spital regional a spitalului ce se va construi la Brașov”

George Scripcaru: ,,Acest ordin stabilește că locuitorii județelor Brașov, Harghita și Covasna vor fi deserviți de acest spital. Acest ordin stabilește practic teritorialitatea, dar asta nu înseamnă că pacienți din alte județe nu pot fi deserviți de această unitate spitalicească.

Ordinul va sta la baza următoarei etape a studiului de fezabilitate, pentru că studiul trebuie să se raporteze la o dimensionare teritorială – după cum se precizează și în preambulul ordinului -dar și din punct de vedere economic, regional și al numărului de locuitori.

Acum consultanții de la BERD vor putea trece la o nouă etapă, în care să dimensioneze practic structura acestei investiții raportată la prevederile acestui ordin.

Acest act normativ este foarte important, fără el nu se mai putea face nimic, pentru că nu poți să gândești un spital regional care să nu aibă o dimensionare teritorială, care să știe la ce se raportează structura respectivă, câți locuitori vor beneficia de serviciile acestui spital”.

Previous Story

Brașov. Cursa contra cronometru. Mall-ul AFI la un pas de deschidere, Primăria a emis primul document urbanistic pentru parcarea subterană din Centrul Civic

Next Story

Brașov. Infectați. Alți doi polițiști confirmați cu coronavirus!