Brașov. Infectați. 60 de gravide la Maternitate depistate pozitiv cu COVID, 17 copii și 7 mame la Spitalul de Copii, de la începutul pandemiei

Last Updated on iulie 16, 2020 Spitalul Clinic de Copii și Maternitatea Brașov au prezentat pentru prima dată numărul de infectări cu coronavirus depistat la cei internați.

Spitalul Clinic de Copii Brașov a efectuat, până acum, 900 de teste, atât copiilor, cât și mamelor care s-au internat în unitatea sanitară, dispunând în prezent și de echipament real time PCR pentru a putea realiza aceste testări în incinta unității. Potrivit managerului Monica Săbăduși, de la declanșarea pandemiei și până în prezent, 17 copii au fost declarați pozitiv la testul de COVID – 19, dar și 7 mame, anunță BizBrașov.ro.

Brașov. Infectați. 60 de gravide la Maternitate depistate pozitiv cu COVID, 17 copii și 7 mame la Spitalul de Copii, de la începutul pandemiei 1

Spitalul CLinic de Obstetrică și Ginecologie Brașov „A. I Sbârcea” a înregistrat, de la începtul pandemiei, 60 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Situaţia a fost prezentată azi de managerul Maternităţii, dr. Mircea Preda, în cadrul întâlnirii pe care managerii de spitale din Braşov au avut-o, la Consiliul Judeţean, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, informează brasovmetropolitan.ro.

Potrivit dr. Mircea Preda, Maternitatea a avut, de la începtul anului, aproximativ 1600 de naşteri. În 60 de cazuri, spitalul s-a confruntat cu infecţii cu SARS-CoV-2 în rândul unor paciente, „majoritatea naşteri”.

Previous Story

Foto Brașov. Cu mare întârziere, a început construcția spitalului modular COVID în curtea Județeanului

Next Story

Brașov. Alte 54 de cazuri de coronavirus. 777 la nivel național, Nou record de infectări! 757 infectați externați la cerere