Brașov. Spitalul de Boli Infecțioase a primit două monitoare de Terapie Intensivă, donație de la Altex

Last Updated on mai 5, 2020 Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov a primit două monitoare de Terapie Intensivă, donație de la Altex.

Retailerul Altex România a donat monitoare de Terapie Intensivă în valoare de 60.000 de euro pentru două spitale din Bucureşti, respectiv pentru unităţi medicale din Braşov şi Sibiu implicate în lupta împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis marţi AGERPRES, primele trei monitoare au fost donate Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş”, respectiv Spitalului Clinic Colentina, ambele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASSMB. Totodată, alte patru monitoare au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Brașov. Spitalul de Boli Infecțioase a primit două monitoare de Terapie Intensivă, donație de la Altex 1

Monitoarele de Terapie Intensivă comandate de Altex România au fost aduse în ţară cu ajutorul unui avion militar.

Complementar acestei donaţii, compania a anunţat şi contractarea serviciilor unei firme specializate pentru a pune în funcţiune monitoarele în spitale, întrucât respectarea condiţiilor de acurateţe la montare este esenţială pentru exploatarea ulterioară a acestor monitoare la cei mai buni parametri.

“Monitoarele de funcţii vitale sunt dispozitive foarte importante pentru supravegherea pacienţilor cu forme medii sau severe de boală. În pavilionul în care vor ajunge aceste monitoare, la Terapie Acută, erau necesare monitoare suplimentare şi mai noi şi acum le avem”, a declarat Simin-Aysel Florescu, director medical, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş”.

La rândul său, conferenţiar doctor Victoria Bîrluţiu, medic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a menţionat că monitoarele ultramoderne reprezintă cea mai mare şi mai bună donaţie pentru cazurile critice pe care le gestionează în secţia Boli Infecţioase.

Fundaţia Altex şi Altex România au lansat pe site-ul propriu campania #împreună prin care se doreşte, alături de clienţi, să se doteze cu aparatură performantă 30 de paturi din secţiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din România, respectiv cu monitoare şi ventilatoare de ultimă generaţie. Echipamentele au fost analizate, selectate şi validate de către medici si specialişti, parte dintre aceştia fiind membri ai Comisiei COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Previous Story

Brașov. Decathlon a redeschis magazinul de pe Calea București. „Te asigurăm că am luat toate măsurile de precauție și siguranță privind contextul actual, pentru protejarea ta și a colegilor noștri în magazin. Suntem aici cu…”

Next Story

Brașov. 186 de persoane au fost vindecate de coronavirus în spitalele din oraș