Brașov. 6 rețineri la Săcele, după bătaia cu polițiștii

Last Updated on aprilie 20, 2020 Șase persoane au fost reținute, iar audierile continuă, în urma incidentului violent de ieri, din cartierul Gârcini din Săcele, județul Brașov.

„Până în acest moment, în urma probatoriului administrat în cauză, 6 persoane au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna.

Se efectuează cercetări și audieri în continuare, ancheta fiind în curs de desfășurare”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru, potrivit mytex.ro.

Brașov. 6 rețineri la Săcele, după bătaia cu polițiștii 1

În prima Zi de Paște, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat că pe raza municipiului Săcele are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane, anunță RTT Brașov.

Imagini au fost postate și pe Facebook. În înregistrarea video se vede cum o persoană este lovită intenționat de o mașină, după care mai mulți indivizi lovesc cu furie autoturismul, cu bâte și lopeți, moment în care apar forțele de ordine.

“La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, echipe ale Serviciului Acțiuni Speciale și jandarmi, care au intervenit prompt la fața locului, aplanând conflictul și stabilind ordinea în zonă. În urma cercetărilor, polițiștii au depistat și identificat 18 persoane, ce au fost implicate în cauză.

Cele 18 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

În urma conflictului, 6 persoane au primit îngrijiri medicale pa fața locului, iar o persoană a fost transportată la spital, refuzând internarea.

Unul dintre polițiștii aflați la fața locului a folosit armamentul din dotare, respectiv a executat 2 focuri în plan vertical, în vederea stabilirii unui climat optim de siguranță publică.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Medicul Andreea Moldovan: „Eu va urez de azi un Paște liniștit, cu lucruri și oameni putini dar care sunt singurii care contează, cu împăcare. Și cu Netflix en gros…”

Next Story

Brașov. 340 de persoane infectate cu coronavirus. Suceava 2115, București 1023