Last Updated on ianuarie 18, 2020 RATBV a luat primele măsuri după ce șoferii au înghețat pe scaune, în autobuzele noi turcești. Compania le-a montat panouri de sticlă.
Horatiu Felix Balazs, în grupul Brașovul Civic: „RAT Brasov a luat masuri pentru a remedia problemele din zona cabinei soferului la autobuzele noi. A fost montat un element suplimentar de încălzire si doua panouri de sticla. Postarile de pe Facebook au dat roade”.
Silviu Ștefan, purtător de cuvânt RAT Brașov, citat de G4Media: „Din luna decembrie a început un program, cu ajutorul producătorului, de suplimentare a surselor de căldură, prin amplasarea unei aeroterme. Până acum au fost montate doar în câteva, în 4, însă în perioada următoare vor fi montate şi în celelalte”.
Mihai Bobonete: „Tara arde si baba se chiatănă sau din categoria “ce are sula cu prefectura”, aflu azi ca la Brasov si la Sibiu, s-au cumparat autobuze de zeci de milioane de euro dar care au incalzire pana in 10°,un fel de ventilator mai bine spus, in niciun caz aer conditionat care sa raceasca vara si sa incalzeasca iarna.
In stire vad un sofer, acoperit peste piciorusele lui cu un pled ca sa nu-i inghete circulatia. Omul spune ca autobuzele arata bine dar sunt de cacao pe partea de incalzire insa stirea se termina cu parerea avizata a unor oameni cu studii facute si in functii de responsabilitate in primaria din Sibiu iar ei au comunicat ca nu aerul conditionat de pe autibuze este de vina pentru frigul din ele ci… OPRIRILE DESE INTRE STATII! 😂 😂 😂
Y ❤️ Sibiu for real!”
Realitatea De Brasov: „Mănuşi, haine groase şi picioarele învelite cu o pătură! Acesta este “echipamentul de muncă” al şoferilor RAT Braşov, în zilele geroase! 🥶😳😟
SURSA VIDEO: IOAN BOBIŢ”
Pe grupul de Facebook RATBV – Grupul Călătorilor, Alina Shara a scris: „Azi mi-am adus aminte de copilărie când mergeam la țară cu rata”.