Brașov. Pe cine alegi la Primărie? George Scripcaru (PNL), Allen Coliban (USR), Sorin Susanu (Pro Romania) sau Gheorghe Ialomițeanu? 

Last Updated on ianuarie 16, 2020 Mai sunt câteva luni până la alegerile locale iar PNL este la un pas de introducerea alegerii primarilor în două tururi. Cu numeroase probleme penale și de poluare, George Scripcaru (susținut de PNL) este în pierdere de formă. Șanse au acum Allen Coliban (USR), Sorin Susanu (Pro Romania) și Gheorghe Ialomițeanu. Pe cine alegi?

Radu Hossu: „Cumpănașu descinde în Primăria Brașov și-l somează pe Scripcaru. Nu e o glumă.
Mă rog, nu Cumpănașu a intrat în primărie, ci cel pe care-l susține la viitoarele alegeri locale din Brașov, adică Gheorghe Ialomițeanu, fostul Ministru de Finanțe din Guvernul Boc. Cumpănașu doar și-a pus semnătura pe foaia prin care își arată oficial susținerea. Prin urmare, până acum ]n competiția locală avem așa:

Brașov. Pe cine alegi la Primărie? George Scripcaru (PNL), Allen Coliban (USR), Sorin Susanu (Pro Romania) sau Gheorghe Ialomițeanu?  1

Gheorghe Ialomițeanu, susținut de cel ce și-a facut imagine pe moartea teribilă a celor două fete din cazul Caracal.

George Scripcaru, susținut de George Scripcaru. Nu știu dacă PNL-ul va susține un candidat cu mai multe dosare penale pe rol (la ultimile alegeri, Scripcaru a candidat independent pentru că nu era eligibil să fie candidatul PNL, iar partidul l-a susținut printr-o manevră de înșelat electoratul)

Allen Coliban, susținut de (momentan) USR.

(Update) Sorin Susanu, susținut de Pro România”.

Gheorghe Ialomitianu: „Astazi am facut ceea ce am promis miilor de brasoveni. Am solicitat in scris Primarului Municipiului Brasov si Consiliului Local Brasov sa aloce cel putin 50 milioane lei construirii aeroportului Brasov din bugetul Primariei Municipiului Brasov.
Brașov. Pe cine alegi la Primărie? George Scripcaru (PNL), Allen Coliban (USR), Sorin Susanu (Pro Romania) sau Gheorghe Ialomițeanu?  2

In acest demers sunt sustinut de 20 de asociatii din care 4 asociatii de la nivel national. Brasovenii doresc sa contribuie financiar la realizarea aeroportului din impozitele si taxele pe care le platesc catre bugetul Primariei Municipiului Brasov.

Am facut acest lucru alaturi de doua generatii prezente astazi langa mine si anume tineri si seniori avand obligatia sa construim astazi pentru generatia viitoare si pentru Brasovul de maine”.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Robert Lazar: „Atât s-a strâns într-o săptămână. Asta respirăm și noi. Momentan, observ că pe autorități le doare-n… de poluare. Trist e că și oamenii gândesc la fel ”

Next Story

Poluare Brașov. George Boroda: „Incineratoarele din Bartolomeu au pornit din nou la intensitate maximă. Asteptati-va la o zi de vineri , 16 ian. 2020 , plină de fum și gaze toxice in oraș. Ca de obicei…”