Last Updated on noiembrie 27, 2019 George Scripcaru a surprins ieri când a anunțat că a cerut Regiei Pădurilor Kronstadt transformarea a 1.000 de hectare de pădure din jurul Brașovului în pădure-parc. Să fie moneda de schimb pentru cei 8,000 de copaci pe care-i va tăia lângă Tâmpa, în pădurea Gorița?
„Astăzi, în urma discuțiilor pe care le-am avut în ultima perioadă cu specialiști din domeniu, dar și cu simpli cetățeni, am luat decizia de a solicita Regiei Pădurilor Kronstadt implementarea unui proiect de transformare a pădurilor din jurul Brașovului și ale Poienii Brașov în păduri-parc.
După evaluările noastre este vorba de aproximativ 1.000 de hectare, aflate în proprietatea municipiului Brașov, care înconjoară orașul și care se învecinează cu cele două rezervații naturale, Tâmpa și Postăvarul.
În felul acesta vom putea asigura, brașovenilor și turiștilor, posibilitatea de a se bucura de natura și frumusețea pe care orașul nostru o are de oferit”, a declarat primarul George Scripcaru.
Cei de la USR au acționat în instanță Consiliul Local pentru stoparea defrișărilor masive.
Allen Coliban: Luni am acționat în instanță Consiliul Local Brașov pentru a cere stoparea proiectului Drumul Forestier Gorița. Acest demers l-am realizat împreună cu Asociația Braşovul Pedalează și Asociaţia România Civică, cărora le mulțumesc pentru implicare!
Semnează și tu petiția de stopare a proiectului: https://brasov.usr.ro/stop-taierilor-de-pe-tampa-vrem-padur…
În urmă cu o lună, juriştii USR Brașov au depus la Primărie plângerea administrativă (prima etapă procedurală înaintea acţiunii în instanţă), prin care a solicitat suspendarea Hotărârilor de Consiliu Local de aprobare a investiției pentru proiectul Goriţa. Plângerea a fost respinsă.
Prin urmare, azi am făcut următorul pas: acţiunea în instanţă, prin care chemăm Consiliul Local în judecată şi cerem instanţei judecătoreşti anularea HCL-urilor. Ne bazăm pe câteva argumente puternice:
🌳 Proiectul este ILEGAL, pentru jumătate din parcelele străbătute, deoarece ele permit doar alei de o lațime maximă de 2 metri, ce pot fi realizate fără extragere de arbori, în timp ce DF Gorița presupune extragerea a 8200 de arbori
🌳 Proiectul NU este RENTABIL: investiția se amortizează în 72 de ani, pe când garanția pentru el este de doar 30 de ani
🌳 Proiectul accesibilizează parcele deja accesibilizate de alte drumuri forestiere și, prin urmare, considerăm că s-a urmărit obținerea unei DUBLE FINANȚĂRI pe fonduri europene.
🌳 Proiectul s-a aprobat fără consultarea publică a cetățenilor.
Alte DEMERSURI OFICIALE pe care le-am făcut săptămâna trecută:
🌲 Am solicitat Primăriei documentele legale (nota explicativă și memoriul justificativ) care au stat la baza deciziei de suspendare a construirii drumului forestier Goriţa, precum și Dispoziția de Primar care să oficializeze decizia comunicată de către primarul George Scripcaru în cadrul ședinței Consiliului Local din 1 noiembrie 2019.
🌲 Am solicitat Primăriei și Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt calendarul dezbaterilor publice pe care urmează să le organizeze pe tema drumului forestier Goriţa, conform declarațiilor primarului George Scripcaru din cadrul ședinței Consiliului Local din 1 noiembrie.
🌲Am solicitat Primăriei și Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) să ne comunice dacă Municipiul Brașov a notificat oficial AFIR cu privire la suspendarea proiectului Goriţa, conform celor declarate de către Primarul George Scripcaru în ședința Consiliului Local din 1 noiembrie.
În fotografie sunt colegii mei care au depus astăzi acțiunea la Tribunalul Brașov: Victor Ilie, jurist si viitor candidat USR la Consiliul Local, și Marian Spiridon, inginer și viitor candidat USR la Consiliul Județean.
Semnează și tu petiția de stopare a proiectului: STOP TĂIERILOR DE PE TÂMPA! STOP DRUMULUI GORIȚA!
Revenim cu detalii!