(Video) Primarul George Scripcaru, pe acoperișul teatrului Dramatic pentru a prezenta festivalul în care a fost schimbat numele spectacolului „Scripcarul pe acoperiș”

Last Updated on octombrie 17, 2019 Primarul Brașovului, George Scripcaru, a susținut, miercuri, o conferință de presă pe acoperișul Teatrului „Sică Alexandrescu”, pentru a prezenta Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc în noiembrie și în care numele spectacolului „Scripcarul pe acoperiș” a fost schimbat în „Violonistul pe acoperiș”.

„Să stiți că nu e prima dată când am fost pe acoperiș, am mai fost aici, când am avut lucrările de reparații ale clădirii Teatrului, inclusiv pentru acoperiș.

(Video) Primarul George Scripcaru, pe acoperișul teatrului Dramatic pentru a prezenta festivalul în care a fost schimbat numele spectacolului „Scripcarul pe acoperiș” 1

Am ales acest loc ca să lămuresc interpretarea eronată care s-a dat în momentul în care organizatorii au tradus diferit textul unei piese de teatru consacrate, «Scripcarul pe acoperiș». Până la urmă mă bucur că s-au creat aceste discuții pentru că iată, piesa a fost foarte bine promovată și sper că va fi cu atât mai căutată de public. Primăria Brașov a cofinanțat, și în acest an, Teatrul Sică Alexandrescu pentru organizarea festivalului, biletele sunt la un preț mai mic tocmai datorită susținerii noastre și vă invit pe toți la festival, inclusiv la această piesă.

Sper ca sălile să fie pline în fiecare seară și voi promova, de fiecare dată când am ocazia, evenimentele organizate de instituțiile de cultură din Brașov, chiar dacă va trebui să mă urc pe acoperiș“, a declarat primarul George Scripcaru, citat de g4media.ro.

Organizatorii festivalului au schimbat numele unui spectacol clasic al Teatrului Evreiesc de Stat din București. În original, piesa de teatru se numește ”Fiddler on the roof” și apare pe afișele Teatrului Evreiesc sub numele de ”Scripcarul de pe acoperiș”. În programul anunțat de organizatori, numele spectacolului a fost schimbat în ”Violonistul de pe acoperiș”.

Vezi aici Video:
Revenim cu detalii!

Previous Story

Brașov. Marian Godina atacat de Onelia Pescaru: „NU ȘTIU de ce a mințit MARELE Godină… 5000 euro, e o minciună uriașă …A doua zi, marele justițiar, aflând că am vorbit și cu șeful cel mare și că acesta și-a…”

Next Story

Brașov. Taco Bell deschide un restaurant în Braşov în Mall-ul Coresi