Last Updated on octombrie 22, 2019 Spre deosebire de Brașov, autoritățile de Codlea încep să spună adevărul despre calitatea aerului. Viceprimarul Erwin Albu vorbește despre calitate foarte proasta a aerului in Codlea, deși este un munte împădurit lângă oraș.
Situaţie fără precedent în județul Brașov, la Codlea, unde autorităţile locale au descoperit că aerul este poluat cu particule cancerigene! Iar la valorile înregistrate oamenii nici nu ar trebui să iasă din casă, spun specialiştii, anunță Antena 1.
Totul a început după ce edilul oraşului a cumpărat un dispozitiv care măsoară calitatea aerului. Deşi în localitate sunt mai multe firme care ar putea fi vinovate de poluarea masivă, acestea deţin autorizaţii primite de la Garda de Mediu. Iar asta înseamnă că este foarte greu de demonstrat care dintre acestea este vinovată. Momentan, cel puţin.
La Codlea, aerul este poluat în fiecare seară la aproape aceeaşi oră. O spune clar aparatul instalat de autorităţile locale pe clădirea Primăriei.
Instrumentul de măsurare omologat ar trebui să arate calitatea aerului, temperatura, vântul şi umiditatea, dar şi particulele cancerigene aflate în atmosferă. Iar la valorile înregistrate oamenii nici nu ar trebui să iasă din casă, spun specialiştii.
Autorităţile speră totuşi că instituţiile responsabile vor descoperi agentul economic vinovat şi că vor fi luate măsuri pentru ca aerul din oraş să nu mai pună în pericol sănătatea oamenilor.
Erwin Albu: „”Stati in case”! ne avertizeaza www.codlea.pulse.eco .
Calitate foarte proasta acum a aerului in Codlea, desi avem un munte impadurit langa noi.
Poate constientizam ca nu mai e de joaca si trebuie sa ne ingrijim CU TOTII mai bine de orasul nostru.
Voi sesiza Garda de Mediu. Va rog sa o faceti si dvs pe www.gnm.ro .
In acelasi timp am dispus achizitionarea unor echipamente mobile de masurare a aerului la nivelul primariei, sa putem sa ne deplasam mai aproape de orice posibila sursa de poluare masiva. Si trebuie extins si actualul sistem de monitorizare ‘pulse.eco’ in mai multe puncte.
DN1 este un factor major de poluare, dar si comportamentul nostru si alegerile noastre se intorc uneori impotriva noastra. Poate vedem cat de importanta devine inclusiv mobilitatea alternativa in mediul urban.
PS: Aveti grija si ce ardeti in sobe. Lemnul, un combustibil eco, trebuie sa fie bine uscat. Nu mai dati foc la frunze si toate celea prin curte si gradina, e interzis si daunator. De altele nici nu mai aduc vorba, plasticul ars e extrem de toxic”.