Last Updated on septembrie 23, 2019 Primăria Brașov a anunțat că a finalizat lucrările la un nou parc în oraș. Consilierul local Alexandra-Ioana Crivineanu (PSD) spune că mobilierul nu este nou, este deja uzat.
Alexandra-Ioana Crivineanu: „📌Un nou parc în Municipiul Brașov. Vandalizat sau inaugurat cu mobilier second-hand?
La sesizarea mai multor locuitori din cartierul Timiș-Triaj, m-am deplasat la fața locului și am stat de vorbă cu aceștia despre noul parc, amenajat de municipalitate și deschis de curând, pentru locuitorii acestei zone.
La scurt timp după darea în folosință, locul de joacă ar fi fost vandalizat de niște tineri ce au desenat cu spray-urile pe mobilierul parcului. Pe de altă parte, o serie de locuitori ai zonei respective, mi-au atras atenția că, de fapt, mobilierul ar fi fost livrat deja uzat, nefiind nou.
📌În acest caz, se pun două întrebări:
1. Dacă parcul a fost vandalizat, unde era Poliția Locală ce a primit acest obiectiv în patrulare și de ce nu s-au aplicat sancțiunile ce se impuneau în acest caz?
2. Dacă mobilierul nu a fost adus nou, cum stimabililor din cadrul Executivului Primăriei Brașov și Serviciul amenajare spații verzi, ieșiți public și vă lăudați cu o nouă investiție în oraș?
A rămas cumva Primăria Braşov în imposibilitatea de a achiziționa mobilier nou pentru un mic loc de joacă într-un cartier?
Voi cere de îndată, lămuriri cu privire la acest caz și le voi face publice, atunci când voi avea răspunsul în scris”.