Brașov. Proiectul WC-ului de 1 milion de lei din Piața Sfatului a fost retras

Last Updated on septembrie 18, 2019 Primăria Brașov a anunțat că va reabilita WC-ul din Piața Sfatului cu 1 milion de lei. Ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt, primăria a explicat de ce costă atât. Astăzi, proiectul a fost retras de la votul Consiliului Local.

Potrivit președintelui de ședință, Adrian Oprică, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi „pentru aprofundare”, anunță brasovmetropolitan.ro.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a explicat că o cauză a scumpirii proiectului este că primul studiu de fezabilitate (prin care a fost stabilită prima valoare a investiţiei) era foarte vechi şi a fost nevoie de reactualizarea lui. De asemenea, el a precizat că, în timp, au crescut costuri (permis liberă trecere, materiale, salarii), iar altele, cum este cazul permiselor de liberă trecere, nu au fost luate în calcul, informează bzb.ro.

Brașov. Proiectul WC-ului de 1 milion de lei din Piața Sfatului a fost retras 1

Nu în ultimul rând, au fost modificate şi unele soluţii tehnice. „S-a optat pentru sisteme de economisire a energiei electrice, prin folosirea tehnologiei LED sau a apei. De asemenea, au fost alese alte materiale, cum este granitul în locul gresiei. Totodată, accesul persoanelor cu dizabilităţi se va face printr-un sistem cu rampă”.

Conform devizului, numai pentru proiectare este prevăzută suma de 44.982 lei, cu tot cu TVA, costul total pentru capitolul „Proiectare şi asistenţă tehnică” fiind de 56.525 lei.

În ceea ce priveşte lucrările propriu-zise, costurile pentru partea de arhitectură sunt estimate la 372.073 lei, iar valoarea totală a instalaţiilor este estimată la 221.998 lei. De asemenea, sunt prevăzute şi lucrări de rezistenţă, valoarea acestora fiind estimată la 78.568 lei. În deviz mai sunt prevăzute şi alte lucrări sau dotări.

Previous Story

Foto Brașov. Adrian Veştea, despre lucrările la Spitalul Județean. „După ce în luna august s-a încheiat reabilitarea etajelor V și IV , ne aflăm pe ultima sută de metri cu reabilitarea etajelor III și II din același spital, urmând ca la jumătatea lunii …”

Next Story

Accident Brașov. Șoferul unei ambulanțe, erou pentru un copil de 6 ani și o femeie. Deşi rănit la rândul său în accidentul rutier, nu a ezitat în a sări în ajutorul celorlalte victime