Aeroportul Brașov, Autstrada Nu? Orban alături de Iohannis: „Garantez că Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj vor fi gata sub o guvernare liberală de 4 ani”

Last Updated on septembrie 23, 2019 Brașovul iar va fi cenușăreasa României. Pe guvernarea PSD a fost ignorat cu Aeroportul și Autostrada. PNL, dacă vine la guvernare, garantează că Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj vor fi gata în 4 ani. Nimic de Brașov. Oare speranța este doar la o guvernare USR?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmat sâmbătă, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Sud-Vest Oltenia, că sub o guvernare liberală de patru ani va fi finalizat drumul expres Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj.

Aeroportul Brașov, Autstrada Nu? Orban alături de Iohannis: „Garantez că Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj vor fi gata sub o guvernare liberală de 4 ani” 1

“În 2008 am aprobat în Guvernul liberal indicatorii tehnico-economici pentru realizarea drumului expres Craiova-Piteşti. Nici astăzi nu este gata, iar ceea ce a făcut PSD, inaugurând o lucrare în care nu erau decât nişte borduri pe un teren privat, este o ruşine pentru orice fel de om politic din România. Noi vom construi drumul expres Sibiu-Piteşti şi dacă eram din 2008 la guvernare era de mult gata.
La PSD rar îi auzi vorbind de un proiect care este fundamental. Legarea Olteniei de Coridorul IV rutier, atât prin tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, cât mai ales printr-o zonă de autostradă Calafat-Craiova-Lugoj, care să facă legătura cu cu Coridorul IV de transport european. Lor nici măcar nu le trece prin cap şi nu au făcut nici măcar pe hârtie acest tronson de autostradă. Eu vă garantez că şi Sibiu-Piteşti şi tronsonul de autostradă Calafat-Lugoj, vor fi gata sub o guvernare liberală de 4 ani de zile”, a afirmat Orban.

Liderul PNL a criticat şi lipsa altor proiecte de infrastructură, cum ar fi Dunărea.

“În 2008, când am plecat de la Ministerul Transporturilor, le-am lăsat 400 de milioane de euro, pentru a efectua lucrările de asigurare a standardelor de navigabilitate pe Dunăre. Ce au făcut în 11 ani? Nimic! Dunărea nu este navigabilă şi sudul judeţelor, mai ales din Oltenia, nu se poate dezvolta pentru că nu poate să fructifice acest avantaj strategic deosebit. Vă garantez că şi acest lucru va deveni realitate. Dunărea va deveni navigabilă şi se va umple de barje care să transforme cu adevărat potenţialul de dezvoltare şi al Olteniei”, a mai spus Orban.

La Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Sud-Vest Oltenia au mai participat preşedintele Klaus Iohannis şi mai mulţi lideri liberali.

Previous Story

Brașov. Naționala de handbal senioare a României se întâlnește luni cu suporterii la Mallul Coresi

Next Story

USR Brașov merge în munți pentru a opri construcția de vile în Bucegi. Allen Coliban: „Deci mergem într-o drumeție, cu mic cu mare, sa le arătam ca Bucegiul nu este al lor, ci al tuturor? Sau stam cu mâinile in sân si ne …”